Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Titlu: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Autor: Camil Petrescu
Cele două volume pot fi comandate de aici.
Le mulțumesc celor de la Libris pentru exemplar!

Niciodată nu credeam că voi spune asta vreodată, dar... lecturile suplimentare de la școală sunt prea subapreciate. Dacă până și eu care chiar nu am limite în ceea ce privește literatura nu credeam că voi citi vreodată lecturile suplimentare, atunci nimeni nu își pune Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război în wishlist. 

La apariție, în 1930, romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasică de dragoste și un jurnal de război, greu de legat între ele. Persoană întâi a narațiunii nu părea suficientă pentru a fi citite împreună. și mai era ceva, impresia, nu chiar ușor de formulat, că nici gelozia, nici războiul nu aveau înfățișarea cunoscută din alte române ale vremii. Ceea ce critica n-avea cum să știe încă era că, sub ochii ei, se petrecea o reformă a romanului pe cât de profundă, pe atât de radicală, și că, în pofida inerției unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodată același după Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are dreptul să ia înapoi exact cât a dat.

Înainte de a discuta strict despre romanul lui Camil Petrescu, vreau să spun că toate cărțile clasice au acel aer de epocă pe care, ca și cititor, nu îl vei mai întâlni în cărțile contemporane. În schimb, ceea ce ne face să ne îndepărtăm de acest gen de cărți este tocmai ce mă deranjează și pe mine: sunt depășite. Diferența este că eu am destulă experiență în spate în materie de cărți încât pot trasa o linie între așteptările pe care le am acum  și realitatea din vremea în care s-au scris romanele.

Iubirea fizică frumoasă e o profanare. E nevoia amară de a zdrobi, de a răzbi într-o îmbrăţişare, odată cu trupul frământat, şi sufletul, prizonier suav în el, în clipele acelea.

Până acum, nu am citit niciun roman în care ideea de iubire să fie exploatată într-un mod atât de frumos. Camil Petrescu ne arată printr-o simplă poveste de dragoste ce înseamnă cu adevărat să fii dependent de persoana de lângă tine. Mai că îți dorești și tu să te îndrăgosești. Chiar dacă sunt numeroase de cărți ce au în principal un cuplu, niciun autor nu cred că a mai reușit să surprindă toate nuanțele pe care Camil Petrescu le-a evidențiat.

Sentimentalismul e un indice scăzut de tot, nu departe de pervesiune pe scara morală.

Ceea ce face acest roman să iasă în evidență sunt elementele cu care este pusă în legătură dragostea. Iubirea văzută prin prisma filosofiei îi dă un altfel de sens, dar nu o definiție. Exact asta ne arată autorul - pentru fiecare dintre noi, iubirea are o altă înfățișare, iar filosofie reușește cumva să demonstreze acest lucru. 

De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei.

Mi s-a părut incredibil cum autorul trecea în decursul a numai două-trei pagini de la dragoste, la... război. Recunosc, poate nu am maturitatea necesară să înțeleg acest aspect, dar aceste treceri relativ dese și subite mi s-au părut cam obositoare. Însă pot spune că aceasta poate reprezenta și o calitate, dând dovadă de originalitate, chiar dacă nu s-au potrivit întocmai cu preferințele mele. 

Trebuie să se ştie că şi iubirea are riscurile ei. Că acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt.

De asemenea, la fel ca și George Călinescu, Camil Petrescu idolatrizează femeia și felul ei de a fi. Ambii prezintă asemănptor portretul femeii ideale care nu este foarte diferit de perfecțiunea actuală. Poate că până la urmă perioada interbelică și contemporană nu sunt chiar atât de diferite din unele puncte de vedere. O altă asemănare între Enigmă și Ultima noapte este dată tot de raportul cu lumea anului 2017, dar din punctul de vedere al relațiilor. Aparent, de când lumea și pământul, femeia făcea pe dracu' n patru să obțină ce își dorește și îi reușea de fiecare dată. Relațiile romantice erau așa cum femeia își dorea să fie pentru că îi găsea bărbatului punctul slab și îl lovea acolo atunci când nu se aștepta pentru ca lucrurile să fie cum vrea ea. Cuceririle? La fel - doar de la o privire, femeia își dă seama de dorințele ascunse ale bărbatului și... se joacă până se plictisește și trece la altul. 

Femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.

În afară de a doua jumătate care m-a plictisit groaznic, cea în care se vorbea despre război, și dinamismul acțiunii care, din punctul meu de vedere, a cam lipsit, nu am nimic de reproșat. Cu siguranță Camil Petrescu a fost unul din cei mai talentați scriitori ai secolului al XIX-lea. Vă recomand cu căldură acest roman și îi sfătuiesc pe toți elevii să citească lecturile suplimentare pentru că nu au nimic de pierdut - din contră, doar de câștigat.