Un interviu diferit cu Cristina Boncea
Născută pe 1 ianuarie 1998, Cristina Boncea a scris primul ei roman intitulat Octopussy la vârsta de 16 ani, Becks merge la școală fiind continuarea. Autoarea locuiește în prezent în București, iar activitățile sale zilnice constau în a scrie articole despre cărți pe site-ul personal și a posta clipuri pe canalul ei de YouTube . 1. Ți-am văzut un cover al melodiei "Cheap Thrills" și mi-a plăcut mult! Te-ai gândit să te lansezi în muzică? Și că tot suntem aici, ce părere ai de industria muzicală românească? E o poveste lungă. Să cânt a fost primul meu vis și am revenit la el, în următorii ani chiar vreau să mă dedic chestiei ăsteia și să încerc din nou să îmi dovedesc că ăsta e drumul meu, din moment ce pasiunea nu m-a părăsit nicio secundă. Exact asta era problema mea înainte, că habar nu aveam despre industria românească de muzică-nu aveam niciun interes și credeam că pot să mă avânt pur și simplu. În ultimii ani am început să o îndrăgesc cu ade...