Am citit-o pe Paula Hawkins și nu m-a impresionat - Recenzie la „În ape adânci”

Titlu: În ape adânci
Autor: Paula Hawkins
Categorie: Literatură universală
Cartea este disponibilă aici la reducere!
Le mulțumesc celor de la Libris pentru exemplar!
Mulțumesc, Patricia Pârvu, pentru poză. Huugs.

A fost odată ca niciodată o fată care îți făcea așteptări muuuult prea mari față de orice - de la persoane, la cărți. A fost, acum nu mai este. Acea fată, pe atunci naivă, a crescut și a învățat că așteptările sunt ca o boală de care nu te mai scapi, așa că a lăsat-o moale. Seamănă și cu povestea ta cumva, cititorule? 

Trecând la esență - am citit În ape adânci și nu m-a impresionat. Unde e acea Paula Hawkins de care am auzit atâtea? Ce vreau eu zic e mai complicat, așa că citește până la final și poate înțelegi unde bat.

Nel Abbott este moartă. E ultima dintr-un lung șir de femei înghițite de apele întunecate ale râului. 

Sora ei, Jules, e măcinată de regretul că i-a ignorat strigătul de ajutor și are certitudinea că Nel nu s-a sinucis. 

Ferește-te de apele liniștite. Nu știi niciodată ce ascund. 

Unii spun că femeile au lăsat ceva din ele în apă, alţii spun că apa păstrează ceva din puterile lor, fiindcă de atunci le-a atras spre ţărmurile sale pe cele fără noroc, pe cele disperate, pe nefericite, pe rătăcite. Vin aici ca să înot cu surorile lor.

E destul de complicat ce a reușit Paula Hawkins să creeze. Parcă fiecare lucru pe care l-aș considera eu pozitiv are câte un aspect negativ, parcă peste tot găsesc câte o scăpare.

Primul hop a fost cel cu perspectivele. În mod normal, ador romanele care au multe perspective pentru că altfel înțelegi povestea și ajungi să cunoști mult mai bine personajele, dar în acest caz autoarea s-a dus la extreme - sunt sigură că în carte sunt mai mult de 6 perspective. Acest lucru ajunge să fie foarte confusing. Abia dupa primele 50-60 de pagini ajungi să înțelegi care e treaba cu toate personajele, dar eu, sincer, până la 100 și ceva încă le cam încurcam.

Există oameni care sunt atraşi de apă, care păstrează un fel de simţ primitiv rezidual care-i îndrumă spre locul în care curge. Cred că sunt unul dintre ei. Nicicând nu mă simt mai vie ca atunci când sunt lângă apă, când sunt lângă apa asta. Ăsta e locul unde am învăţat să înot, locul unde am învăţat să mă contopesc cu natura şi cu trupul meu în cel mai încântător şi plăcut mod.

Al doilea aspect care mi-a plăcut... până la un punct e reprezentat de personaje. Consider dacă un roman devine sec atunci când sunt puține la număr. Ca acțiunea să fie cât mai amplă, e nevoie de relativ multe persoanje. Din nou, scriitoarea a exagerat. Numărul personajelor este foarte, foarte mare, unele dintre ele neavându-și locul în poveste. Alte personaje parcă erau acolo doar pentru a mă enerva pe mine.

Tot legat de personaje, nu prea mi-a plăcut modul în care au fost aduse în poveste. În loc să fie incluse pe rând în acțiune, au fost aruncate la început toate dintr-o dată. Până pe la pagina 50, nu prea le distingeam.

Totuși, chiar dacă unele personaje erau degeaba, datorită stilului autoarei și a perspectivelor obiective și subiective, am reușit să creez o legătură specială cu fiecare caracter - Lena și Jules erau my bffs, iar Lou dușmanca noastră.

Lucrurile pe care vreau să mi le amintesc îmi scapă; cele pe care încerc din răsputeri să le uit se întorc necontenit. (...) Trecutul tâșnea spre mine ca un stol de vrăbii dintr-un gard viu: surprinzător și implacabil.

Cu toate acestea, aș fi o ipocrită să contest talentul autoarei. Însă, din păcate, nu și l-a scos în evidență destul de mult în acest roman. Nu am citit Fata din tren, dar este pe lista mea de foarte mult timp. 

Dacă te consider un fan de-al Paulei Hawkins, acest roman este un must-read, dar să nu îți faci prea multe așteptări că vei rămâne dezamăgit.

Da deci concluzia este că tot timpul simțeam că lipsește ceva. Sunt curioasă cum va fi filmul.