,,Cu cărțile pe față” de Agatha Christie - recenzie realizată de Amalia Danciu
,,Dar crima poate fi o artă! Ucigașul poate fi
considerat un artist.”
Aceasta este părerea domnului Shaitana despre
criminali. Desigur, nu se referea la acei criminali care o iau la fugă după
săvârșirea crimei, ci acei ucigași care iau în considerare fiecare detaliu,
care își asumă riscuri și care... nu sunt prinși. ,,Hoțul neprins e negustor
cinstit.” Această zicală adaptată la capodopera lui Agatha Christie: Criminalul
neprins e artist desăvârșit.
Asumarea riscurilor este un element principal al
cercului vicios în care se aventurează ucigașii. Ce poate fi mai palpitant
decât comiterea unei omucideri într-o cameră în care se mai află încă trei
persoane? Dar oare ce senzație stârnește realizarea cu succes a acesteia?
Un lucru e cert: controversele sunt la tot pasul.
Din fericire, Hercule Poirot, detectivul particular ce n-a mai făcut o greșeală
în meseria sa de aproximativ 30 de ani, este mereu pregătit să le rezolve. Are
capacități uluitoare de manipulare și intră extrem de ușor în mințile
criminalilor.
Cu toate acestea, domnul Shaitana, care organiza petreceri în care
artiștii desăvârșiți (ucigașii neprinși) sunt invitați speciali, și-a scos asul
din mânecă – Hercule Poirot și-a făcut apariția. Desigur, aceștia i-au
subestimat talentele ascunse ale domnului Poirot. Au făcut o greșeală imensă.
Totuși, vinovatul va plăti.
Într-un roman suculent în care intrigile urmăresc
ca o umbră toate personajele, Agatha Christie reușește să creeze o capodoperă
plină de suspans și personaje conturate fiecare cu trăsături complet diferite.
P.S.: Eu am suspectat fiecare personaj de cel
puțin 3 ori.
