,,Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schimitt - recenzie realizată de Amalia Danciu
Această
carte am primit-o de la oamenii drăguţi din echipa ,,BOOKiseală”… şi sunt
sigură că nu a fost întâmplător.
Ar
fi prostesc să încep prin a analiza structura cărţii pentru că, la final,
trebuie să-ţi analizezi ţie propria viaţă și
modul în care vezi lumea.
Toate
aceste schimbări majore sunt provocate de un băieţel de doar zece ani, Oscar,
diagnosticat cu leucemie. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o pună, el ştie
că va muri şi singura persoană care îi mai oferă speranţă este Tanti Roz, o femeie
care are grijă de rănile sufleteşti ale băiatului. Astfel, îl îndeamnă spre
credinţă, cartea fiind împărţită în câteva scrisori adresate lui…
Doamne-Doamne, aşa cum îi spunea Oscar lui Dumnezeu. Tot Tanti Roz îi propune
un joc: să-şi imagineze că îmbătrâneşte în fiecare zi cu câte zece ani. Cu
timpul, ajunge să înţeleagă ce înseamnă viaţa cu adevărat, parcurgând toate
etapele acesteia: tinereţea, maturitatea, bătrâneţea şi… moartea.
Chiar
dacă creştere este (sau ar trebui să fie) doar imaginară, băiatul ajunge conștientizează
ce sunt iubirea și credinţa. Știe că moartea şi boala sunt un dat, nu o
pedeapsă. Pentru că are încredere, nu îi este frică de necunoscut.
Prin
această experienţă care fizic a durat doar 12 zile, iar spiritual – o sută de
ani, cititorii sunt orientaţi spre trăirea vieţii cu adevărat, le sunt luminaţi
paşii spre credinţă şi devin martori procesului de atingere a stadiului ,,zen”
al unui băieţel de doar 10 ani. El contemplă natura, armonia… viaţa. Ne arată
că aceasta nu înseamnă bani sau faimă, ci fericirea de a exista. Oscar îi
mulţumeşte mereu lui Dumnzeu pentru acest dar minuat, încercând încet-încet să
le împărtăşeasă oamenilor lucrurile pe care el a reuşit să le dobândească.
