Interviu cu cea mai amuzantă și dezinvoltă scriitoare pe care o cunosc, Marcica Belearta + O poezie în premieră
a) Numele meu este Ioana Florescu, am 37 de ani și stau cu bunicuța.
b) Numele meu este Marcica Belearta și vorbesc prostii și scriu tot felu de chestii cu rime cum că bunica are Alzheimer și că gagiu-miu-i un ticălos, da nu-i chiar așa.
c) killer, lover, smoker, joker.
Marcica Belearta este autoarea volumului de poezii Poezii pentru văduve pe care îl puteți comanda de aici și de aici. Recenzia pe care eu i-am scris-o o puteți citi de aici.
Cred că ea e una din puținele scriitoare cu care am putut vorbi deschis din prima. Ioana e acea persoană care te face să simți că o cunoști de-o viață încă de la primele minute ale conversației. Cu siguranță aș putea vorbi despre orice subiect cu ea și nu m-aș plictisi nicio secundă. Pur și simplu, am simțit că pot avea încredere în ea și m-am putut dechide ușor în fața ei.
1. Știi cât de mult îți adoooor volumul de poezii. Spune-mi, te rog, care a fost sursa ta de inspirație, având în vedere că tu ai folosit foarte inteligent umorul negru.
Știu, da. :D Păi am plecat de la filme, crecă alea o fost primele. După aia am ajuns la mobilă, că m-am lovit cu cotu de ușă și-am înjurat și tot atunci mi-am adus aminte cât de tare mă enervează bărbații și cum uneori sper să crăpe. Afurisilă o fost un bonus, crecă eram pe Xanax sau așa.
2. Ai de gând să publici încă un volum de poezii?
Eeeh, nu prea. Nu pentru că nu se câștigă mai nimic din scris în ziua de azi, să zicem.
3. Ce planuri literare mai ai?
Am de gând să scriu poezii pe Facebook să râdă prietenii mei de mine.
4. Vei scrie cumva și vreun roman sau rămâi în zona poeziilor?
Nah. N-am talent. După vreo 3 pagini îmi dau seama că aia o mai fost scrisă și de Agatha Cristie sau Rodica Ojog-Brașoveanu sau Stephen King. :D
5. Știu că una din pasiunile tale este să te uiți la seriale. Fă un top 5 al celor mai bune seriale.
NUMA 5?!!
Fie.
Stranger things, Friends, The Outer Limits, Black Mirror, Battlestar Galactica, The OA, Scrubs, Marvel: Agents of Shield, Entourage, Firefly, Sherlock, Pushing daisies, Orange is the new black, Girls, Twin peaks, The twilight zone, Lost, Sex and the city, Seinfeld, Game of thrones, Sanctuary, The X-files.
Și mai am vreo 100, da ai zis numa 5. :(
6. Întrebare personală: cum treci peste o despărțire? (PARTEA MEA PREFERATĂ A INTERVIULUI)
Cu buldozeru.
7. Întrebare random: dacă te-ai putea întoarce în trecut, ai schimba ceva la viața ta?
Nah, tot prostancă aș fi. (Oh, vă rog, cum să nu o iubiți pe ființa astaaaa????)
8. Că tot se apropie Bookfest-ul, te vor putea întâlni cititorii acolo?
Numa dacă se ține la Câmpulung Moldovenesc.
9. De ce ai ales să publici sub pseudonim?
Că-i mai frumos.
10. Adresează-le câteva cuvinte cititorilor tăi!
Salut, ce mai faceți, o zi bună, sănătate, pup.
Te-am sunat o dată
Și nu mi-ai răspuns
Îi ok, am zis
Nu o fi ajuns
Și a doua oară
Tot la fel am zis
Lasă, nu-i nimic
Că nu mi-o promis.
Și când n-ai răspuns
Nici a treia dată
Doar am bombănit,
Că îs diplomată.
Și-am făcut un ceai
Și în el am pus
Ureche de buhă
Goji, hibiscus,
3 gângănii moarte
4 ochi de rac
5 cireșe fierte
Și aurolac.
Și-acuma aștept
Ca să crăpi și-așa
De ce n-ai răspuns?
Poate trebuia.