Recenzie - ,,Pervertirea” de Cristina Nemerovschi

Titlu: Pervertirea
Autor: Cristina Nemerovschi
Categorie: Literatură română
Disponibilă aici.
Compania Libris aniversează şapte ani de activitate şi pe site vă aşteaptă nişte reduceri. :) La mulţi ani, Libris!

EVANdersar Photography

Nici nu știu cu ce să încep. De obicei, îmi fac înainte de a scrie un plan de idei, însă acum am de gând să fiu spontană. Trebuie să spun că... în viața mea nu am citit o carte ca asta. Ce m-a atras la ea a fost numele protagonistei, Amalia, la fel ca numele meu, pentru că de mică eram frustrată că nu găseam brelocuri sau magneți cu numele meu. :)) De ceva vreme, tot am auzit de Cristina Nemerovschi și mă gândeam că Pervertirea e un început bun. Și sinopsisul mi s-a părut interesant:
~Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din Călăuza lui Tarkovski.~

Deci ați văzut cam despre ce e vorba: dispariția Amaliei , oficiala iubită a lui Ulf, naște multiple controverse. Atfel, Tara, prietena Amaliei, Corbu și Ulf se aventurează în investigarea volatilizării Amaliei.

“Am vrut atunci să o omor așa cum nu-mi mai dorisem să omor pe cineva până atunci. Să-mi apăs mânile aspre pe gâtul ei până ce nu va mai putea respira și va începe să horcăie. Să o privesc în ochi să râd și să scot limba la ea.”, mi-a spus. L-am iubit mult în clipa aia.

Ulf şi Corbu sunt Nemuritorii. Sunt acele persoane cărora spiritul etern de înălţare sufletească este continuu şi de nestăvilit. Sunt acele persoane care ar fi capabile de a se sinucide cu zâmbetul pe buze pentru că existenţa lor va rămâne în univers nu doar ca pe o amintire. Sunt acele persoane inteligente care văd prostia umană şi îşi dau seama că fac parte din acel număr în descreştere de excepţii.

Oamenii proști și insignifianți nu rănesc adânc. Ei rănesc mai degrabă prin atingere, așa cum un moș se șterge de tine într-un mijloc de transport în comun aglomerat. Noi însă, Nemuritorii, în general rănim premeditat, pervers, adânc și fatal.

Tara, Amalia şi Ştefana sunt fetele care voiau să simtă cum viaţa li se prelinge în vene, care voiau să experimenteze totul prin toate şi să iasă în evidenţă. Cum s-au cunoscut? Simplu. Într-un bordel mai inedit unde se practică sexul extrem, violent. După spusele lui Corbu, Ştefana era cea mai originală, care punea pasiune în orice şi care avea acel ceva al ei - lucruri după care Amalia şi Tara tânjeau.

Poate că, în secret, nu îl vreau pe Ulf, ci vreau creația lui, vreau să scrie în continuare, vreau să scoată multe cărți și să scrie, cândva, chiar și puțin, un rol neînsemnat, o întâmplare comică, orice, și despre mine. Poate că tot ce vreau e să fiu muză. Știu că Ulf m-ar reda în paginile cărții lui așa cum am fost eu în realitate, fără să-mi altereze imaginea cu considerațiile și sentimentele lui despre mine. Mă va prezenta așa cum am fost eu pe lume, cu bune și rele, realist, și poate că asta e unica mea șansă de a deveni ca ei, Nemuritoare. O să rămân ca personaj, frumoasă și dorită într-o carte, și să înving timpul. Nu asta fac scriitorii?

Ştiu că poate vă imaginaţi că e vreun roman poliţist cu adolescente descreierate. Nu. Ştergeţi-vă imaginea asta din cap, remodelaţi-o şi aruncaţi-o la coş. Eu mi-am imaginat cartea asta ca una uşoară, o lectură plăcută pentru un weekend liniştit. În primul rând, perioada în care am citit cartea a fost oricum, dar nu liniştită. Fiind al doilea semestru din clasa a noua, luna mai, teze, trezirea profilor că nu avem destule note (ascultat şi teste), mi s-au cam strica planurile. În al doilea rând, dacă nu ai mai intrat în universul Cristinei Nemerovschi, nu ai cum să îţi faci o părere de ansamblu asupra cărţii fără să o citeşti. Masterpiece.

Noi nu avem de ce să fim recunoscători.
Nu noi am cerut să fim tineri, frumoși, celebri, adorați, să avem familie, case, prieteni, facem numai ceea ce ne place, să câștigăm bani și trei sferturi din populația lumii ăsteia probabil să dea aproape orice să poată bea o bere cu noi, dacă ar afla de existența noastră.
Noi n-am cerut să avem de toate și nici să fim perfecți.
Ne doare în **** dacă mâine n-o să mai fim perfecți și dacă n-o să mai fim deloc, for what matters.

Cristina Nemerovschi are o tehnică de scriere incredibilă. Când eram în prezent, când pluteam în vreo amintire a unui personaj. De obicei aceste retrospecţii mă enervează, dar în cazul ăsta au fost mai mult decât binevenite. Cred că fără ele, acţiunea din prezent nu ar fi avut niciun sens. De asemenea, un lucru unic a fost că intra foarte adânc în minţile tuturor personajelor. Le ştiam fiecare sentiment, fiecare mişcare, fiecare nevoie. Le-a prezentat exact aşa cum erau, scăldate în imperfecţiune şi conturate complex pe toate planurile. Ulf, Corbu şi Tara sunt acei oameni care ştiu cum să trăiască. Per total, romanul m-a uluit şi mi-a schimbat percepţiile pe mai multe planuri. Vreau să îi citesc toate cărţile Cristinei Nemerovschi.

Trăsătura esențială a umanității este eșecul. Nu eșecul în sens bun, creativ, ci eșecul de a fi ceea ce ți-ai dori să fii.
Nimeni nu mai reușește astăzi să fie ființa la care a visat dintotdeauna, pentru că nu mai are forță. Lipsiți de coaie, lipsiți de voință, oamenii sunt doar șobolani orbi care îți târșâie membrele în întuneric.
Doar unul dintr-un milion de oameni are forța de a da deoparte comodul, docilul, confortabilul, și a merge în căutarea a ceea ce este cu adevărat, așa cum, pe vremuri, bărbații plecau un timp în pustietate pentru a-și afla adevăratul sine. Numai un om dintr-un milion vă lăsa deoparte emisiunile TV, farfuria plină cu sarmale și costumul apretat de a doua zi pe care trebuie să-l îmbrace la job, în favoarea unei activități care presupune contactul cu propria ființă, dezgolită de convenții, vulnerabilă și imperfectă. Câți oare nu ar leșina din primul moment în care și-ar privi față în față personalitățile lor reale, nu cele contrafăcute, nu hainele pe care le îmbracă pentru a-i deruta pe cei din jur?

Am iubit dintotdeauna să mă contemplu gol, adevărat și (im)perfect.

Un roman al trăirii, al pasiunii, al introspecţiei. Le recomand acest roman inedit tuturor celor care s-au săturat de viaţa de zi cu zi.

COMING UP: Interviu cu Cristina Nemerovschi. 

CALIFICATIV:

Weekend plăcut! :)