Recenzie - ,,Zona Zero” de Lavinia Călina

Titlu: Zona Zero
Autor: Lavinia Călina
Categorie: Literatură română
 Disponibilă: Libris
Calificativ:

Damn, ador cărțile apocaliptice. Deși am citit unele clișeice, nu mă pot sătura de ele. Adrenalina aia, lupta pentru supraviețuire prin ruine...e atât de înfiorător și minunat în același timp. În schimb, cartea Laviniei m-a surprins într-un mod plăcut. E genială. Serios.

Omul - drept ființă umană, de-alungul timpului, a participat în societate muncind, creând, aducând idei si punându-le in aplicare, oferind 'viață', salvând 'viață' Însă, cum omul, fire nemulțumită si indecisă, mereu și-a pus epica întrebare "ce ar fi daca...", gandindu-se intens la o posibilitate: ce ar fi daca lumea s-ar sfârși, dacă tot ce am construit s-ar prăbuși, dacă aș fi nevoit să-mi vad copiii murind, să supraviețuiesc unor încercări extreme, apocaliptice. Aș reuși sau aș muri încercând? In ultimul secol, tema " sfârșitului" a fost un subiect extrem de întâlnit, extrem de comercializat, fiecare sperând la unul cât mai măreț si epic în care, desigur, vor putea supraviețui. Intr-un secol, ochiul uman a văzut lucruri incredibile: avansarea tehnologiei la cote extreme, generațiile tot mai inteligente, războaie, dar si dezastre naturale. Astfel, i-a rămas un singur lucru la care să se gândească: ce s-ar întâmpla dacă tot ar dispărea, ce se întâmplă după moarte. Imaginația individului a adus in fața societății idei de sfârșit care-l captivau: privitul dintr-o mașină explozia unui bloc, știrile care anunța sosirea armatei, țipetele de agonie ale oamenilor pe străzi. Lumea creează, însa mereu a visat la distrugere. Adrenalina care-ți străbate venele când alergi pentru viață ta, senzația de durere pe care o ai după ce afli că un prieten a părăsit "campul de lupta", lupta pentru hrană si o viață noua, departe de pericol. De asta apocalipsa a devenit un subiect atât de comercializat, reprezintă coșmarurile cele mai întunecate ale omului glazurate cu libertate și adrenalină, senzația de a te simți în viață. Apocalipsa e un lucru pe care nu-l dorești, dar aspiri la el - o bătălie între dorința de a păși în mister și întuneric, și mintea umană care gândește logic, totodată un paradox. Noi, drept ființe umane, aspirăm la adevăr, iar intr-o lume învelită în dulce și armonie vrem sa descoperim haosul.

De câțiva ani, lupta constant cu un inamic invizibi, un rival ce îi luase absolut totul, iar ea știa că nu avea cum să câștige vreodată. Cu toate astea, de fiecare dată când vedea una dintre acele creaturi prăbușindu-se la pământ, inima ei părea să se liniștească pentru o clipă. Un scurt moment, o fracțiune de secundă în care corpul ei se reîncărca de energie pentru lupta următoare.

Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. În paralel, doi frați, Vanessa și Vlad, nu mai nimic. În timpul unei ambuscade, Elena și echipa ei îi găsesc și, cu voința lor, îi iau sub aripa lor protectoare... sau mai puțin protectoare. Acolo, cei doi își cunosc viitorii prieteni, dușmani și chiar întâlnesc dragostea (sub mai multe forme).

Poate că vede ceva în tine ce nu găsește în alții (...) Știi tu, rațiune, inteligență, putere, curaj. De asta te admiră și își dorește să rămâi. De asta îmi doresc și eu.

Atmosfera din bastion nu este chiar atât de plăcută. Toți sunt izolați, cu moralul la pământ și stomacul gol. Elena  împarte cu greu hrana procurată în mod egal, dar nu este suficientă. Populația (sub 300 de oameni) încep să se revolte, dar degeaba. Deci... care e soluția? Citiți și veți afla. :)

Ochii tuturor părea lipsiți de speranță, iar orice urmă de veselie părea să fi fost eradicată din ADN-ul tuturor. Cei prezenți părea a se contopi unul cu celălalt. Erau toți la fel. Toți cunoscuseră moartea și suferința. Nimeni nu fusese cruțat. Vlad înghiți în sec. Oare și el se încadra în peisaj? Oare trecea și el neobservat printre acele figuri obosite și disperate? Cum putea și el diferit de toți ceilalți? Cercetând cu privirea în jurul său, i se păru că pentru o clipă că pe chipul unei fete se zărește un zâmbet. Ochii lui o țintuiră. Era minunat cum cineva se putea desprinde din peisaj. Lumea păru că stă câteva clipe pe loc. Timpul își întrerupse cursul ca să-i permită să o studieze. 

Pe parcursul romanului, am ajuns din iadul suferinței în al nouălea cer și am refăcut drumul de minim șapte ori. Comploturi neprevăzute, sentimente ascunse, nenumărate răsturnări de situație. Cartea m-a ținut cu sufletul la gură și mi-a răstălmăcit emoțiile.

În fața lui nu mai avea o simplă femeie. Avea un demon, înger al morții, iar lumea lui avea să se sfârșească.  

 Le recomand această carte nu doar împătimiților de SF-uri, ci și tuturor care vor să ia o pauză de la realitate... însă vă previn: pregătiți-vă sufletește și mental pentru ce va urma.

Paște fericit! :D

Postări populare