Interviu cu Alex Andronic despre pasiuni, LGBT, viitoare proiecte

Eu de Alex Andronic am aflat prima dată când am văzut pe Facebook un afiș 

al lansării romanului #confuz de la Cluj. 

De când ne-am împrietenit, mi s-a părut un tip foarte deschis și mă bucur că

am avut șansa de a discuta cu el chiar și pe Facebook. 

Din ce mi-a spus, s-ar putea să ajungă pe 22 octombrie la Timișoara. Atunci sper 

că ne vom întâlni.

Puteți comanda cartea printr-un mesaj privat (aici găsiți profilul lui de Facebook și aici pagina cărții).

Dacă vreți o părere, aici e o recenzie a Laurei Nureldin.

Ca de obicei, încep cu o „descriere” venită de la autor.

Pasiunea mea pentru scris a fost descoperită de mic copil. 

Pe la vreo 10-11 ani, aveam caiete pline de poezii. Am lăsat-o baltă după o vreme, 

iar acum 3 ani de zile am descoperit proza. 

Am scris primul meu roman pe care l-am pierdut, e lungă povestea, 

şi de pe urma căruia am suferit o depresie, crezând că asta a fost, nu voi mai scrie niciodată,

 atât am putut. 

În decembrie anul trecut, am început să scriu la #confuz.

 Am scris 3 săptămâni mare parte din roman, p'ormă am avut o perioada de pauză. 

De respectiv 7 luni. După care, în luna iulie a acestui an, am scris finalul.

1. Având în vedere că ești un scriitor tânăr, debutant, ce părere ai despre industria asta a scrisului?

Mă bucur că am început cu întrebarea asta. Uite, industria scrisului, după părerea mea, s-a dezvoltat foarte mişto. 

Încă e greu, într-adevăr, să debutezi în lumea literară şi să fii vizibil. 

Îmi place foarte mult că cititorilor li se oferă diversitate şi astfel au de unde alege, iar cel mai mult apreciez faptul că autorii contemporani au descoperit că se pot transmite stări şi sentimente de tot felul printr-o abordare relaxantă, prietenoasă, degajată.

2. În ce mod te-a influențat scrisul? Vezi lucrurile altfel față de cum le vedeai înainte de a publica ,,#confuz”?

 Am să fiu ipocrit şi-am să spun că nu m-a influențat într-un fel sau altul. Faptul că scriu nu mă schimbă cu nimic. Faptul că am o carte publicată nu mă face mai puțin om şi mai mult... autor. Din contră. 

Şi nu pot să spun că privesc altfel lucrurile. Pot doar să spun că, evident, prin prisma faptul că am devenit persoană publică, perspectiva din care privesc este alta. Doar perspectiva.

3. Ai spus că ai trei proiecte în lucru. Ne poți dezvălui ceva despre ele?

Da, sigur că pot. Mă rog, ştii cum e, sunt o grămadă de autori care au zeci de proiecte începute şi neterminate. Sper să nu fie la fel şi-n cazul meu.

E vorba despre două romane şi un volum de poezie. 

Unul dintre cele două romane, cel care e momentan prioritar şi căruia vreau să mă dedic trup şi suflet, se va numi Scuipă-mi pe mormânt. Prietenii mei de pe Facebook au avut ocazia să citească câteva fragmente din el. 

Îndrăznesc să spun că e un roman dur. Poate prea dur pe alocuri. Poate fi un buldozer de sentimente care te lovește când ți-e lumea mai dragă. E o poveste gay. Şi vreau să mă folosesc de dramă. Pot să spun că e genul de roman pe care mi-aş fi dorit să-l scriu primul. Să fie cartea mea de debut. Doar că, pardon my french, n-am avut coaie. 

Volumul de poezii e o provocare pentru mine. Vreau, cumva, să mă întorc în anii din copilărie, când umpleam caiete cu poezii scrise de mine. Sper să-mi iasă. Nu e uşor să treci de la proză la poezie.

Imagine de la lansarea din București

4. De ce ai ales self-publishing?

Hehe. Aici e foarte simplu. Singura editură la care am apelat în momentul

 la care am vrut să public m-a refuzat, 

iar eu, cum sunt foarte al dracului şi extraordinar de orgolios când vine vorba de mine personal, 

mi-am zis că pot şi singur. 

Şi-am putut.

 Evident, ajutat de prieteni, dar am vrut să-mi demonstrez mie personal că refuzul unei edituri nu înseamnă că manuscrisul meu e de căcat.

5. În carte, ai abordat și tema homosexualității. Spune în mare ce crezi tu despre comunitatea LGBT.

Comunitatea LGBT, din care, săr'na, fac şi eu parte, e comunitatea mea de suflet. Ştiu prin ce trec oamenii, cunosc discriminările legale şi ilegale, sunt din filmul ăla şi-aş fi ipocrit să spun că pot fi imparțial când vorbesc despre subiectul ăsta. 

Homosexualitatea e un subiect controversat, deşi n-ar trebui să fie. Datorită acestui fapt, încerc şi vreau să adopt subiectul ăsta în cărțile mele. Pe lângă faptul că homosexualitatea 

e o nişă aproape neatinsă în literatura română, am încredere că poveştile bine expuse pot naşte sentimente de empatie şi toleranță.

 Iar comunitatea LGBT chiar are nevoie de ele.

6. Te-ai gândit să scrii și o continuare a primului roman?

Da, oarecum. Mă rog, au gândit alții pentru mine. 

N-am negat lucrul ăsta şi n-o s-o fac nici acum, dar, momentan, am alte proiecte în derulare.

Continuarea unui roman poate fi riscantă, în sensul că oamenii au deja o perspectivă asupra poveştii şi automat s-au format aşteptări. În cazul în care voi simți că pot să ating sau să depăşesc aşteptările cititorilor, sigur, de ce nu?

7. Te-a influențat cineva în decizia de a scrie sau a fost ca o nevoie pentru tine?

Scrisul a fost clar o nevoie. Am simțit asta copil fiind şi-o resimt acum, mare. 

E modalitatea prin care eu mă detaşez de probleme.

 E modul în care mă descarc de trecut, de frustrări, de dureri, de viață... într-un cuvânt. 

Aşa am ştiut eu să mă vindec. 

Şi tocmai vorbeam cu cineva zilele trecute care spunea că simte nevoia să scrie, doar că nu doreşte să publice. 

Perfect! Nu trebuie să publici. Dacă simți că scrisul ți-e pastila de Nurofen sau Xanax, ia laptopul, ia o foaie de hârtie, orice, retrage-te într-un colț al tău şi vindecă-te. E atât de simplu.

8. În ce orașe urmează să mai faci lansări?

Vreau neapărat să ajung acasă, în Timişoara. Apoi, anul viitor, odată, sper eu, cu lansarea următoarei cărți, să fac un turneu prin țară.

Pe lângă prilejul de a-mi cunoaşte propria țară, care, spre ruşinea mea, mi-e străină, îmi doresc foarte tare să cunosc oameni. Să stau la masă cu cititori, cu prieteni, să schimbăm o vorbă şi să bem un whiskey. 

E un câştig sufletesc imens pe care mi-l doresc mai mult decât vânzările.

9. În ce domeniu te simți mai împlinit: al gătitului sau al scrisului?

Gătitul rămâne o pasiune. În momentul în care am demisionat şi mi-am zis gata, bucătar mă fac, am crezut că voi avea parte de libertatea după care tânjeam în momentul acela. 

Mă rog, asta nu s-a întâmplat. 

Nu regret deloc decizia, din contră, mă bucur că am trăit o experiență inedită, incomparabilă cu orice altceva, dar care mi-a arătat repede că e meseria pe care ori o iei de nevastă, ori o laşi baltă şi mori burlac. Bucătăria nu e o pasiune atât de mare încât să-mi doresc să dedic 16 ore pe zi, zilnic, înconjurat de cuptoare.

10. Cum ți-ai descrie cartea în trei cuvinte?

Iubire. Toleranță. Acceptare.

Cuvintele astea se găsesc şi-n carte, în aceeaşi ordine, fără a mai avea nevoie de completări sau introduceri.

Până data viitoare, citiți, oameni frumoși!