Recenzie - ,,Malad” de Alexandru Voicescu

Titlu: Malad
Autor: Alexandru Voicescu
Editură: Herg Benet
Disponibilă aici.

EVANdersar Photography


Cu toții vrem să fim diferiți, să avem măcar o trăsătură unică, ieșită din comun. Dar dacă aceasta este fatală? Dacă ajungeți să o urâți atât de mult încât vreți să vă scăpați de ea și nu aveți cum? Ei bine, Andrei s-a confruntat cu o astfel de problemă.

Când eram mic, știam, conștientizam că alături de mine se mai află un alt eu, efectiv același cu mine, dar imponderabil, fără corp și nevoi fizice, ceva plutind mai degrabă ca un spirit.

Sinopsis: În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveţia, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legătura dintre ei doi, devine implicat în acţiunile unui grup de artişti underground dintr-o reţea cosmopolită, grup care duce la extrem învăţăturile mentorului lor. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viaţa normală şi aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le ştia despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.
În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, ştiinţa cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existenţa obiectivă se dovedeşte doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc şi mai improbabil de conştientizat, unde moartea şi decadenţa sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă.



El face un fel de obsesie față de Ioana Dună, câștigătoarea unui concurs. Cu ajutorul unor hackeri, îi dă de urmă și ajunge într-un teatru unde devine și el actor într-o ,,piesă de teatru”. După ceva timp, este găsit pe jos pe scenă... dormind. Se trezește după zece zile din acel somn foarte adânc la spital, fiind acuzat de crimă și cu poliția federală pe urmele lui.

Acțiune dinamică, personaje complexe și călătorii în trecut - toate într-o poveste uimitoare de doar 233 de pagini. Cel mai mult mi-a plăcut cum Alexandru Voicescu a reușit să mă transporte atât de ușor în trecutul personajelor. Eu de obicei mă plictisesc la astfel de părți, însă autorul chiar a făcut o treabă foarte mișto. Cu siguranță peste ceva timp o voi mai citi o dată, am impresia că o voi percepe total diferit. 

-Oamenilor normali nu li se întâmplă să viseze în picioare. 
-Ba uneori da, atunci când mintea decide ce e mai bine în locul tău.

Povestea chiar m-a prins de la primele pagini. Subiectul e original, îmbinându-se mai multe genuri și stiluri. Nu credeam că se poate ca povestea lui Adam și a Evei să se potrivească atât de bine cu fantasticul contemporan. 

I-am simțit suferința, disperarea, împăcarea și moartea. Mi-am simțit propria mea moarte, înecat în furtună.

Totuși, i-am dat 4/5 cărți la puterea a doua. De ce? Prea multă descriere! Când vedeam că urmează descrieri de 2-3 pagini... pe mine nu mă încântă cu nimic că știu câți metri de ață s-au folosit pentru croirea rochiei cu volane (*am exagerat*). Știu persoane care au zis că tocmai descrierile au fost cea mai frumoasă parte, tehnica detaliului, imaginile foarte bine conturate etc. Poate sunt eu mai ciudată, dar nu sunt o astfel de persoană. Gusturile diferă.

Nu ai fi putut iubi dacă nu ai fi fost tu și sinele tău unul și același lucru, întreg, complet conștient, nedespărțit.

Diversitatea limbajului îi aduce un punct în plus cărții, autorul folosind mai multe limbi cum ar fi engleza sau franceza. Însă, din punctul meu de vedere, ar fi mai comod pentru unii cititori (ca mine, de exemplu) să aibă la subsolul paginii traducerea frazelor. Asta a fost doar o sugestie, nu o critică, pot folosi dicționarul.  

Trebuie să recunosc, poate e și vina mea că nu am simțit atât de bine cartea cum le-am simțit pe cele ale, spre exemplu, Cristinei Nemerovschi. Am citit doar lucruri frumoase despre Malad, dar eu nu mă consider o mare fană a cărții. Recunosc însă că tehnica de scriere a lui Alexandru Voicescu este impecabilă și chiar vreau să îi citesc și următoarele cărți. 

Sala era aproape plină. M-am îndreptat spre locul meu. Ca la majoritatea conferinţelor din creative industry, participanţii se adună în ultimul moment, iar toate cele trei intrări din plexi transparent, identice şi cu logo-ul W Company şablat ferm, erau acum forţate de o multitudine de forme umane, variaţii între supraponderali IT-işti cool, cocoşaţi art cu ochelari 100% clişeu, dar cu ramă lată, dinţi strălucitori á la sales, coate vintage pe sacouri de velur purtate cu două numere mai mici de cei de la development sau arhiprezentul trenci negru petrol, semn al investitorului din noul val.

Per total, cartea a fost pentru mine o experineță nouă și destul de interesantă, o lectură cu un subiect profund, bine înfipt în trecut și foarte original. Îi mulțumesc și aici scriitorului pentru exemplarul oferit!   

4/5 cărți la puterea a doua
     Pe data viitoare, 
 

Postări populare