Recenzie - „Tot ce nu ți-am spus” de Celeste Ng

Titlu: Tot ce nu ți-am spus 
Autor: Celeste Ng
Disponibilă aici la reducere.
Îi mulțumesc editurii Litera pentru exemplarul oferit!


























Da, oameni frumoși, a venit timpul primei recenzii negative. Cartea asta a fost o dezamăgire totală pentru mine din toate punctele de vedere, Sa vedem ce am zis pe Goodreads.
















Încep cu începutul: idee poveștii. Prima dată, să vă prezint sinopsisul.
Lydia este copilul favorit al lui Marilyn și al lui James Lee; o fată care a moștenit ochii albaștri luminoși ai mamei și părul negru întunecat al tatălui. Părinții ei sunt hotărâți ca Lydia să realizeze visurile pe care ei nu au putut să și le împlinească – Marilyn își dorește ca fiica ei să devină medic, mai degrabă decât o gospodină; James vrea ca Lydia să fie populară la școală, o fată cu o viață socială bogată și aflată în centrul tuturor petrecerilor. Dar Lydia este supusă unor mari presiuni, care nu au nimic de-a face cu viața într-un orășel din Ohio, în anii ’70. Tatăl ei este un american născut din prima generație de imigranți chinezi, iar etnia lui, și a ei, îi face să fie remarcați oriunde. Când trupul neînsuflețit al Lydiei este găsit în lacul din localitate, James este consumat de vinovăție și pornește pe un drum nesăbuit care i-ar putea distruge căsnicia. Marilyn, devastată și răzbunătoare, este hotărâtă să facă pe cineva răspunzător, cu orice preț. Fratele mai mare al Lydiei, Nathan, este convins că Jack, băiatul rău din vecini, este implicat într-un fel. Însă cea mai tânără membră a familiei – Hannah – este cea care observă mult mai mult decât poate vedea oricine și ar putea fi singura care știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

Înainte de acel moment nu realizase cât de fragilă era fericirea, cum, dacă nu aveai grijă, riscai s-o lovești și s-o sfărâmi.

Acea singură steluță se datorează ideii și concluziei. Aș putea să fac un articol imens despre concluzie, dar nu vreau să strict surpriza, poate vreți să citiți și voi o carte îngrozitoare, deși viața e prea scurtă să citim cărți proaste. Revenind. Spun doar că aici se vede cât de rău poți influența viața unui adolescent dacă îl formezi după un tipar, dacă îi tai aripile, dacă vrei să realizeze tot ceea ce părinții nu au fost în stare să facă. În două cuvinte, conceptul de bad parenting. Mereu am fost fascinată de subiectul ăsta, dar nu pot numi o carte bună doar pe baza finalului.






































De ce nu mi-a plăcut? Stilul, Din toată cartea, cred că maxim 50 de pagini de petrec în prezent. Restul, în trecutul personajelor, pentru a desluși misterul morții Lydiei. Am spus și mă repeeeet: nu vreau să trăiesc într-o mașină a timpului. Vreau să văd dacă sunt sau nu membri familiei afectați de moartea ei, nu cum s-au cunoscut x și y. Vreau să intru în mintea personajelor să citesc părerea lor sinceră despre tot ce se întâmplă. Vreau să văd cum acționează, dacă viața ia o întorsătură nemaipomenită, cum trec peste. Vreau cu totul altceva. 

Ipoteticul prezent condițional-optativ, timpul gramatical al șanselor ratate

De ce am spus că seamănă cu Dacă aș rămâne? În primul rând, în ambele 98% din acțiune se petrece în trecut. În al doilea rând, nu am primit nimic din ceea ce am vrut eu. Ca cititor, simt că nu totul e rezolvat, că foarte multe aspecte nu au fost atinse, că nimic nu e așa cum ar fi trebuit să fie. Gândiți-vă cum ar fi să mergeți într-un restaurant de fițe și să vă ridicați de la o masă îmbelșugată cu un gust groaznic în gură. De asemenea, un lucru care m-a întristat e sinopsisul. Ăsta ar trebui să fie ca o hartă ca cititorii să fie în stare să își dea seama cam ce urmărește autorul. Pe spate, scrie cât de devastat e James - personal, faptul că exact dupa înmormântarea Lydiei (dacă nu mă înșală memoria, sper că  nu greșesc timpul) tatăl ei se culcă cu asistenta nu îmi inspiră tristețe sau disperare. La fel și cu acțiunile mamei. Singurul care mi se pare că a suferit a fost fratele ei care de altfel e personajul meu preferat.

Nu pare drept ca lumina să fie atât de strălucitoare și cerul atât de albastru, și simte un val de ușurare când un nor acoperă soarele, și apa devine gri, din argintie

În concluzie, pe mine m-a dezamăgit maxim cartea. Nu spun asta pentru că aveam eu o altă viziune la început, ci pentru că nu s-a ridicat nici măcar la nivelul minim al așteptărilor mele.

1/5 cărți la puterea a doua


























Până data viitoare, citiți, oameni frumoși!











Postări populare