Recenzie - ,,alter. ego.” de Ana Mănescu
Titlu: alter. ego.
Autor: Ana Mănescu
Editură: Herg Benet
Disponibilă aici.
 |
| EVANdersar Photography |
Când auzim verbul ,,a fi”, ne gândim la ,,a exista”, ,,a trăi”, însă câți s-au gândit la semnificația lui adevărată? Ana Mănescu nu ne dă definiții savante, dar ne explică prin prisma unei povești ce presupune viața. Ne-o prezintă pe Sonnja.
Se impregnează în pielea ta, pe retină, în timpane, se ascund în atomii tăi şi se ţin cu toată forţa de tine, se agaţă ca să nu uiţi niciodată. Şi, într-adevăr, îţi vei aminti cu claritate tot ceea ce te-a schimbat: melodiile care au devenit fiori sau anotimpul care a rămas în istorie ca fiind al tău şi al lor, al oamenilor care şi-au transmutat esenţele în tine printr-o simplă atingere. Şi prin metamorfoza aceasta eşti în sfârşit un întreg şi înţelegi vibraţiile geniilor care au supus cea mai magnifică artă.
De la 17 ani până la 20 de ani, Sonnja a avut trei relații ce au schimbat-o: cea cu S., cea cu K. și cea cu V. De-a lungul romanului, observămcum decurg relațiile fie amoroase, fie de prietenie, Thea, Rin și Petra formând grupul ei. De asemenea, vedem cum principiile de viață i se schimbă și cum îi evoluează personalitatea. Este o adolescentă vicioasă și răzvrătită. Țigările, drogurile și sexul sunt la ordinea zilei. Desigur, citind, veți descoperi mai multe despre ea, veți trece peste această mască.
Mai tari decât un banc de care râzi o săptămână sau un Kent lung după mâncarea ta preferată, mai tari decât vinul ăsta sau iarba sau un orgasm, mai tari decât toate plăcerile combinate sunt doar dragostea, prietenia sau arta.
Stop cadru. Trebuie să îmi amintesc cum să respir. Şi cine sunt. Şi cine eşti. Şi cum vibram în jurul tău, când te opreai asupra mea şi doar a mea. De parcă în culmea disperării mele de atunci te-am găsit pe tine, în culmea disperării tale. Şi am început să ne vindecăm.
Iar dacă le găseşti pe toate trei într-o persoană nu mai ai scăpare, gata, ai pus-o.
Iubirea, fericirea și trăirea vieții cu adevărat sunt principiile elementele după care se ghidează. Romanul debutează cu analiza societății contemporane. Sonnja își exprimă dezgustul față de consecințele negative pe care le-a adus evoluția tehnologiei: nu mai știm să comunicăm, nu mai simțim fiorii primului sărut, nu cunoaștem timiditatea sau rușinea. Suntem ca niște roboți și pierdem esența vieții. Aflăm că visul ei este să devină scriitoare și cât de bine știe să se joace cu cuvintele. Urmează apariția lui S, care, din punctul meu de vedere, nu a avut un impact atât de mare în dezvoltarea ei. Cei care și-au lăsat cel mai mult amprenta asupra ei sunt K. și V. De aici aici începe magia.
Simțeam nevoia să cedez sălbaticului din instincte și animalului rănit din mine, dar nu aveam indecența. Așa că mă revoltam mai mult în mine, după cum trăisem mai mult în mine.
Îmi place cum Ana Mănescu a pus accent pe modul în care ne influențează măștile modul de gândire. Bineînțeles că nici titlul nu e întâmplător. Recunosc, sunt pasaje în care eram destul de confuză, dar pe parcurs mi s-au clarificat lucrurile. Chiar finalul este cel care mi-a influențat cel mai mult viziunea asupra cărții. A fost ca un fel de revelație. Atunci am înțeles mesajul cărții.
Iartă-mă, trebuie să plec.
Unde? Mai stai puțin, de ce te grăbești?
Lumea mi s-a dărâmat, Sonnja.
Nu-i adevărat. E aici. E bine totul. Mă ai pe mine ca să am grijă de tine. A fost doar un coșmar.
Nu, a fost cel mai frumos vis. Dar nu erai tu în el, era Ea.
Un alt element pe care scriitoarea pune accent este metamorfoza. Fiind o fire instabilă emoțional, Sonnja nu a înțeles până la vârsta de 20 de ani că evoluția pe plan spiritual este cheia unei vieți fericite. Acest lucru a dus la pătrunderea într-un cerc vicios al alegerilor în jurul căruia se învârtea la nesfârșit.
Sunt hipnotizată și nu vreau să mă trezesc. Totul va fi bine. Totul se termină cu bine. Dar tu nu crezi asta, ești sceptic și te temi de tine și de mine. Deci pleacă. Te iubesc, dar, serios, pleacă. Tu cauți perfecțiunea, eu am găsit frumusețea. Tu vrei nemurire, eu stăpânesc clipa. Lumea mea e mai mare. Lumea mea e minunată în ruinele ei.
Finalul este aniversarea a 20 de ani. Acesta este momentul în care realizează cele mai multe lucruri despre ea însăși și persoanele din jurul ei. Poate fi considerată chiar un punct de cotitură între trecerea de la adolescenta vicioasă la adultul pregătit să înfrunte viața.
Ai vrut să-mi fii fluture. Nu ai înțeles că nu poți fi decât uragan în jurul meu.
Structura cărții este foarte interesantă. La începutul fiecărui capitol sunt câteva versuri/citate care ne induc în starea necesară sau chiar ne pregătesc pentru ce urmează. Fiind melodii de suflet, nu le puteam asculta în timp ce citeam, ci înainte. I fell in love with Pink Floyd.
Nu vreau să mă atingi. Niciodată. Sau până când niciodată se dizolvă. Niciodată - tripul nostru preferat, miciuna zilnică.
Una peste alta, alter.ego. nu e pentru toată lumea. Nu cred că mama la 48 de ani ar simți acest roman. În schimb, adolescenții care au trecut prin experiențe asemănătoare cu cele ale Sonnjei se regăsesc în el, iar pentru inițiați - o lecție de viață sau o pregătire pentru ce va urma. Poate și pentru cei trecuți de 20 de ani ar fi un moment de retrospecție.
Cred că cineva a ascuns în noi mai multe lumi, frânturi de idei și dorințe. Singurul nostru scop este să ne completăm, într-o imagine perfectă. Si iei fragmente din oamenii pe care îi iubești și îți construiești sufletul pereche sau, chiar mai bine spus, sufletul punct. Abia apoi înțelegi cum stă treaba cu arta de a fi.
CALIFICATIV:
 |
| 5/5 cărți la puterea a doua |
