Recenzie - ,,Am murit, din fericire: Întoarcerea” de Theo Anghel

Titlu: Am murit, din fericire: Întoarcerea
Autor: Theo Anghel
Editură: Quantum
Disponibilă aici sau comandați de aici pachet promoțional cu primele două volume.

EVANdersar Photography

De ce tot ce e frumos trebuie să dureze atât de puțin? ,,Am murit, din fericire: Întoarcerea” e o carte care nu merită 5 cărți la puterea a doua, merită de zece ori mai multe și toate aprecierile mele. Se citește foarte ușor, dar, deoarece eu sunt implicată în mai multe proiecte, mi-a luat ceva timp să o citesc. Spun însă că se parcurge ușor deoarece într-un timp scurt mă trezeam că citisem 50 și ceva de pagini.

De data asta răul avea altă sursă, se scurgea în mine din afară.

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

Ce poate fi mai îngrozitor decât să mori în ziua nunții, ziua în care trebuie să te simți cea mai frumoasă și mai împlinită femeie? Oriana are un accident, moare și ajunge la judecată, însă viața ei nu se încheie în Rai sau în Iad, ci înapoi în Chaos. Universul e împărțit în Chaos (Pământul, viața ,,normală”) și Dincolo (viața de după moarte). Oriana revine drept un recuperator de suflete.

Moartea n-ar însemna nimic dacă n-ar exista cei pe care îi iubim. Despărțirea de ei doare, nu altceva.

Cartea debutează cu autoprezentarea Orianei. Ea povestește experiența de care a avut parte și cum a ajuns să fie recuperator de suflete; e ca și cum se confesează sau scrie în jurnal. Ce mi s-a părut foarte interesant e că vorbește foarte ușor despre moarte. Nu o vede ca pe un capăt de linie, ci pur și simplu ca pe ceva în plus, ceva ce inevitabil se întâmplă. Cert e că nu îi e frică de ea sub nicio formă.

Avea tot timpul o licărire ca de gheață în ochii negri. Întunericul era în el și în afara lui.

Ca recuperator de suflete, are anumite atribuții, printre care a decide cine să moară dintre două persoane (a avut de ales între un motociclist și o fetiță). Acest lucru, personal, mi se pare cam nedrept, dar... se pare că trebuie să o facă cineva și pe asta. Astfel, Oriana trebuie să fie conștientă de cumpăna dintre bine și rău ca nu cumva să omoare vreun viitor om de știință. Trebuie să aibă încredere maximă în ea și în ceea ce e capabilă să facă. De alegerile ei poate depinde soarta omenirii. De aceea, am observat-o constant într-o căutare a echilibrului. Îl atinge? Citește și vei afla!

Nu cumva răul mă cuprindea și se insinua perfid în inima mea? Nu cumva începeam, pe nesimțite, să nu mai cred în bine?

Pe tot parcursul cărții, Oriana acționează din instinct datorită (sau din cauza) emoțiilor copleșitoare pe care cu greu le stăpânește. Furia cred că e cel mai puternic sentiment surprins în roman și generează o agresivitate uimitoare. La început, chiar nu știa ce i se întâmplă. Tot ceea ce face e bazat pe impulsivitate.

Toată viața mea actuală părea setată într-un perpetuu contratimp. Curios, haosul îmi făcea bine.

Trebuie să recunosc că Theo Anghel are un umor supradezvoltat, genial, inteligent. Ironiile sunt nelipsite, iar sarcasmul e unul din cele mai importante elemente. Theo Anghel, you rock!

Pe un prost vesel îl depistezi repede, dar pe unul introvertit? Hă? Cum? Că ăla lasă impresia că-i geniu neînțeles!

Evident, cartea mi-a plăcut foarte mult și abia aștept să citesc continuarea (în prezent, seria are trei volume și, din fericire, mai urmează). E un roman bazat pe impulsivitate, umor și experiențe. Le recomand tuturor această serie.

N-aveam niciun chef de înfruntări. Îmi cheltuisem toată rezerva de rebeliune.

CALIFICATIV:

5/5 cărți la puterea a doua

Pe data viitoare,