Recenzie - ,,Am murit, din fericire: Dincolo” de Theo Anghel

Titlu: Am murit, din fericire: Dincolo
Autor: Theo Anghel
Editură: Quantum Publishers
Disponibilă aici.
Click aici pentru recenzia primului volum.
Click aici pentru recenzia celui de al doilea volum.
EVANdersar Photography
Nu îmi vine să cred ce așteptări am avut de la acest volum și ce am primit, în final. La începutul recenziei volumului doi, am spus de existența mai multor lumi. Acum, spun cât de frumos e atunci când ele se ,,combină”, când fac un haos minunat. Cred că am primit, până la urmă, o lovitură de grație de la Theo Anghel: trecutul te urmărește până în ultima clipă. Cred că aici mi-a demonstrat talentul ei fără margini. E ceva ce te ține în cartea asta captiv, vrei, nu vrei.

Dezastrul îți făcuse ultima scenă și regizorul nu mai pregătise una. Speranța moare ultima? Ei bine, iată că se întâmplase. Murise!

Voi începe cu evoluția Orianei. Nu îmi vine să cred cât de mult s-a schimbat din primul volum! Din fata naivă care nu știa ce i se va întâmpla, în... Trebuie să citiți seria, serios. Clar, acest volum m-a sfâșiat, mi-a oprit respirația, m-a calmat și mi-a întins nervii la maxim. Toate în același timp. Treceam de la agonie, la extaz în doar câteva secunde. Mi-a fost dor de o asemenea carte. M-am simțit ca un pion pe tabla de șah a lui Theo. Și mi-a plăcut. Și mai vreau.

Oamenii pierd tot timpul câte ceva. Obiecte sau fiinţe. Timpul trece şi ajung să facă pace cu asta. O sămânţă de regret va rămâne tot timpul în sufletul lor, însă din ea nu va mai creşte nimic, niciodată. Ăsta e un adevăr fundamental.

Una din dorințele pe care Theo mi le-a îndeplinit e punerea (mai mult) în scenă a Amei și a lui Abel. Legătura dintre ei e minunată, parcă palpabilă, iar trecutul - electrizant. Sunt atâtea secrete de aflat în volumul ăsta, că nici măcar nu știu ce să povestesc ceva sa nu cumva să spun vreun spoiler. Doamne, acum îmi dau seama cât sunt de dependentă de seria asta. Godammit, not again.

Cuvintele îi scăpau cu greu din gâtlej. De parcă ar fi fost tăioase ca lama unui brici şi fiecare dintre ele i-ar fi crestat beregata. Înghiţea în sec. Se îneca în amintiri.

Cartea asta e dureros de bună. La propriu. Încă am sufletul țăndări. Din ce am citit, am aflat că următorul volum se numește Purgatorio. Nici nu vreau să mă gândesc la ce complicații vor mai apărea. Seria asta mi-a ajuns prea adânc în suflet, nu vreau să mi-o scot vreodată. 

Mă gândesc că mintea omului este astfel construită ca şi în momentul în care simte ultima firimitură de viaţă scurgându-i-se din trup, tot mai speră la ceva reversibil. Bănuiesc că asta face ca totul să fie mai uşor de îndurat. Te duci fără să apuci să conştientizezi că întoarcerea e cu neputinţă.

Știu că poate nu a fost cea mai lungă recenzie, dar acum m-am bazat pe calitate, nu pe cantitate. Sper că ați înțeles esența. Vreau volumul patru ASAP!

5/5 cărți la puterea a doua (evident)
Pe data viitoare,

Postări populare