Recenzie: „Eu împotriva mea” de Daniel Botea

Titlu: Eu împotriva mea
Autor: Daniel Botea 
Editură: Quantum Publishers
Disponibilă aici la reducere!
Îi mulțumesc editurii pentru exemplarul oferit!

Chiar aveam nevoie în ultima perioadă de o lectură simplă, scurtă și cu un subiect original, diferit. Pot spune că această carte sparge unele tipare ale literaturii românești. 

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.

Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.

Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.

E o dimineață normală. De ce ar fi altfel? Toate sunt aproape identice, ceea ce le schimbă e percepția noastră despre ele.

Replicile sarcastice, ironia și situațiile limită în care intră protagonistul (mai mereu) sunt elementele ce stau la baza cărții. Deși dă impresia unei lecturi ilare, autorul prezintă și foarte multe probleme ale societății românești. Nu cred că am mai citit o astfel de carte și nici nu voi mai găsi vreuna asemănătoare pentru că stilul lui Daniel Botea este diferit. E interesant cum li se adresează direct cititorilor... la propriu. Nu mă refer la prostiile pe care le-am învățat la școală cu presupuneri și mărci lexico-gramaticale, ci chiar la o conversație autor-cititor. Mie, încă de la primele pagini, mi-a lăsat impresia că e ca un fel de scrisoare adresată celor ce pot schimba aspectele negative prezentate în carte și nu numai.

Nu asta contează, până la urmă? Să te simți bine în prezența altei persoane? Să existe cineva pentru care contezi? Să-ți acorde atenție și să facă tot felul de gesturi mărunte doar pentru tine?

Leinad este un tânăr student la psihologie ce se descurcă pe cont propriu de la o vârstă fragedă. Singura persoană care îl sprijină este Diu, cel mai bun prieten al lui. Ulterior, apare și o fată, Carla, în peisaj. Autoironia lui Leinad este ceea ce face cartea să fie originală, dar, din punctul meu de vedere, parcă a fost prea mult. Însă nu e vorba doar despre asta. Umorul cărții rezultă chiar din reacțiile ieșite din comun ale personajului principal. 

Pe parcursul romanului, Leinad află din ce în ce mai multe lucruri pe care, în mod normal, nu ar trebui să le cunoască, fapt ce duce la pierderea controlului asupra situației. Într-un final, ajunge să realizeze că în jurul lui sunt persoane care chiar îi doresc binele, renunțând astfel la anumite idei prost formate. În următorul volum, presimt o evoluție atât a personajului, cât și a stilului autorului. Sincer, aș fi vrut ca legătura dintre personaje să fie mai bine construită, dar sfârșitul romanului a compensat toate lipsurile.

Se părea că în tot acest timp în care credeam că acționez împotriva acestor oameni, lucram, de fapt, împotriva mea.

Pentru că nu sunt genul care să dea spoilere în recenzii, spun doar că, la final, s-au întâmplat exact ultimele lucruri la care mă așteptam cel mai puțin. Chiar dacă nu mă consider o fană a seriei, aștept cu nerăbdare să citesc continuarea.

4/5  cărți la puterea a doua