Recenzie - „Zilele amanților” de Corina Ozon

Titlu: Zilele amanților
Autor: Corina Ozon
Categorie: Literatură română
Editură: Herg Benet
Disponibilă aici la reducere!
Mulţumesc, libris.ro, pentru carte! *much love*






































Te-ai plictisit de toate romanele clișeice, de aceleași idei învechite, de aceleași tipuri de personaje? Da, și eu, însă am găsit remediul. Tocmai de aceea, prima carte pe care am luat-o în mână a fost Zilele amanților de Corina Ozon (căreia i-am luat și un interviu, aici). Hai să vedem care au fost primele mele gânduri când am închis cartea:

















Înainte de a începe propriu-zis recenzia, trebuie să spun că nu vreau să mă mărit. Societatea din zilele noastre consideră că, dacă ai 30 de ani și nu ești căsătorită, ai o problemă. Ei bine, eu zic că abia la 30 de ani cunoști și tu cât de cât ce înseamnă viața, nu am chef să mi-o împart în două. La 30 de ani, abia ai ieșit din tinerețe. Poate nici atunci, având în vedere că sufletul e veșnic tânăr. Oricum, e mult de filosofat pe tema asta. Cred că voi face un articol separat despre asta. În orice caz, ideea de bază e că eu spun nu căsătoriei.


E deja douășpe jumate. Hai să bem niște vin.
Păi și cu alesul cum rămâne?
Ce ales, fată, că toți sunt la fel.
(...)
Alesul pizdii mă-sii.


Așa cum spune și titlu, în carte este vorba de amanți. Știu, poate sună prea simplu. Cati este, de ceva timp, amanta lui Mircea. Din cauza timpului petrecut cu ea, își neglija soția care începea să aibă ceva suspiciuni. Inițial, Teo, soția, a fost prezentată ca soția ideală în ochii unui bărbat: stătea acasă, avea grijă de copii, făcea de mâncare, nu îi dădea bătăi de cap soțului și accepta sexul lunar. După ceva timp, când suspiciunile începeau să apară, îi tot reproșa lui Mircea că relația lor nu mai merge, că nu se simte iubită și insista pe excursiile în familie. Singura care îi aducea alinare era Cati, până într-o zi când și pretențiile ei începeau să crească.


Băi, coaie triste, ascultă la unul trecut prin viață. Dacă acum te abții doar pentru pizda nevestei, mai târziu, când familia va avea nevoie de tine acasă, tu o să umbli brambura, că vei fi sătul de nevastă. Dar mingiuca n-o să mai sară cum sărea. Așa că ascultă la Nelu, dă iama acum, cât poți, că o să-ți pară rău mai târziu.
Alex îl asculta rușinat ca o fată mare. I-am luat apărarea:
Ia-l și tu mai ușurel, Nelu. Abia s-a însurat omu'.
Lasă, frate, să știe. Ce dacă s-a însurat? Tu nu ești însurat?
Și mi-a făcut cu ochiul.


Cartea asta prezintă soarta oricărui cuplu obișnuit căsătorit. Totul e atât de real încât mă gândesc dacă nevestele ar fi in stare să citească așa ceva - doar s-ar trezi din frumosul miraj dat de căsătorie. Așa cum a spus Petronela Rotar, amanții putem fi oricare dintre noi. Din păcate, nu toți ajung să înțeleagă asta. Pe mine tare mult m-ar atrage să văd cum ar fi dacă doi oameni căsătoriți ar citi cartea în același timp. Probabil soțul i-ar lua rapid din mână cartea nevestei ca să rămână la fel de oarbă (să nu spun proastă) pe cât a fost și când a convins-o să semneze un act ce demonstrează marea iubire pe care și-o poartă reciproc *sarcasm*.

Bineînțeles că aici Mircea vorbea de Cati.






































Hai să vorbim de un subiect care, sincer, pe mine mă cam enervează. Pe Goodreads, lumea se plângea de limbajul licențios folosit. De ce, bă? De ce? Întrebați-vă iubiții soți, spre exemplu, dacă nu înjură când îi chemați mai repede acasă să aibă grijă de copii, când, săracii, și-au făcut alte planuri. Dacă citiți cărți doar pentru aspectul limbajului, vă recomand Biblia. Ca autor, trebuie să intri în mintea personajelor tale, mai ales dacă totul e povestit din perspectiva lor. Din punctul meu de vedere, Corina Ozon i-a ajutat prin asta pe cititori să înțeleagă mai bine ce se află în mintea amanților, dacă nu suntem deja.


Ea nu e pentru gătit, zice, e pentru iubit.


Corina Ozon a pus foarte mult accentul pe evoluția personajelor. Cred că cel mai mult s-a văzut la Teo, soția lui Mircea, și la Cati, amanta lui (ce paradox, nu?). Se vede cum, de-a lungul romanului, atât concepțiile lor, cât reacțiile la diferite situații se schimbă radical. Sunt tare curioasă de ceea ce va urma în al doilea volum al seriei, Nopțile amanților. Sfârșitul m-a lăsat cu sufletul la gură. 


Deci optimile le-am futut, că a fost Teo plecată în delegație și m-a lăsat cu copiii acasă. Apoi, am mers să mă văd cu Cati, că nu puteam rata meciurile interesante, hehe. „Îți fac eu optimi, iubi.”


E o carte care se citește ușor, o carte care îți trântește mai mult sau mai puțin elegant realitatea în față, o carte care, personal, m-a prins de la primele pagini. Nu știu dacă le recomand tuturor cartea pentru că știu că sunt destule persoane care se pot simți ofensate, așa că citiți Zilele amanților dacă aveți curaj. *wink*

5/5 cărți la puterea a doua









Postări populare