Recenzie - „Resurecție” de Flavius Simion

Titlu: Resurecție
Autor: Flavius Simion
Editură: Celestium
Cartea este disponibilă aici la doar 10.49 lei!
Dragi cititori, fiți pregătiți să vedeți recenzia cărții mele preferate.
Îi mulțumesc din suflet editurii Celestium pentru exemplar!

Până acum, am fost întrebată destul de des care e cartea mea preferată. Să scap mai ieftin, ziceam automat Jocurile foamei. De când am citit cartea lui Flavius, lucrurile stau cu totul altfel. 

De foarte multe ori mă întreb care sunt „ingredientele” unei cărți perfecte. Sunt sigură că nu există o rețetă, altfel toate cărțile ar fi la fel. Totul ține de percepția noastră subiectivă, însă, într-un singur cuvânt, Resurecție este... perfectă.

Personal, spun că o carte merită citită când transmite un anumit mesaj și mai multe emoții. Ei bine, autorul acestei cărți reușește mult mai mult de atât.

-Crezi că fiecare dintre noi avem câte o stea?

-Nu, cred că fiecare dintre noi este o stea prinsă în aglomerația lumii.

Ce este viața când mai ai de trăit doar câteva luni? Dar când descoperi că la vârsta de 17 ani tot viitorul tău este compromis de cea mai urâtă boală a secolului? Andi, deși tânăr, învață să trăiască acceptând că viitorul nu va mai exista pentru el de acum înainte. 

Andi este un adolescent ce a fost de la o vârstă fragedă diagnosticat cu cancer, deci e clar că se anunță o poveste tristă. Pe parcursul lecturii, este prezentată viața protagonistului: de la flashback-uri din copilărie, la adolescența tumultoasă și la maturizare, etape la care a trecut destul de brusc, având în vedere toate obstacolele pe care le-a întâmpinat. Ca structură și poveste, romanul îl văd ca o combinație perfectă între Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro (recenzia aici) și Quasar de Ana Mănescu (recenzia aici). 

Am vorbit destul din punct de vedere obiectiv despre ea. Cartea asta e prea frumoasă să nu scot în evidență aspectele cu adevărat importante.

După cum am zis, protagonistul suferă de cancer. Aș putea spune că tema principală a cărții e moartea, dar nu; e (re)învierea. Aici nu este vorba despre moartea fizică, ci de moartea interioară care e de sute de ori mai dureroasă decât cea fizică. La început, credeam că Flavius ne-a dat un spoiler tocmai prin titlu (resurecție = reînviere; trezire, deșteptare), însă totul ține de însuflețirea spirituală. Autorul vrea să tragă un semnal de alarmă că noi nu mai știm să ne bucurăm de nimic din ce înseamnă viață: lucrurile mărunte care ne aduc adevărata fericire cum ar fi zâmbetele celor din jur, bătăile inimilor persoanelor pe care le iubim, chiar și faptul că ne trezim și nu rămânem blocați în coșmarurile nopții.

Știa în adâncul său că trebuia să înfrunte întunericul din interior. Ce altceva ar fi putut face? Simțea că acela era finalul, dar nu și sfârșitul. Îl ardeau lacrimile din interior, coborau prin inimă și se duceau prin toate venele. Îl sufocau și le simțea ca un cuțit înfipt în corp, dar cel mai puternic le simțea adânc înfipte în inimă și în minte.

Încă îmi aduc aminte primele (și cam singurele) gânduri pe care le-am avut când am închis cartea, cu lacrimi în ochi: la doar 19 ani, Flavius vorbea atât de frumos despre moarte... oare cum vorbește despre fericire? Modul în care leagă atât de frumos viața, moartea și iubirea m-a făcut să mă gândesc dacă nu cumva percepția mea față de ce înseamnă de fapt toate astea este prea superficială, nepotrivită. Realizează toate acele conexiuni ca și cum ar fi cel mai firesc lucru pe care îl poate face. Și poate chiar e. Parcă el le-a dat o cu totul altă importanță. A ieșit din tiparele impuse de societate, nu a dat definiții exacte și și-a lăsat sufletul să vorbească; a lăsat libere cuvintele ținute captive și a ieșit perfecțiune.

Cartea asta e plină de emoție. Doar emoție. Sentimente pure. Flavius mai degrabă a scris cu sufletul decât cu mintea. Nu știu cum a reușit să le integreze în câteva pagini, dar i-a ieșit foarte bine, mult prea bine, și sunt sigură că Resurecție e doar o parte mică din sufletul lui, doar nu degeaba urmează să lanseze înAltă iubire, proză scurtă, și lucrează în prezent la romanul Cartea lui Venus.

Când autorul vorbea despre iubirea dintre Andi și Luana, era ca și cum tot universul e martor la sărutul lor. De fapt, când ei erau împreună, universul chiar era al lor. Doar fiind unul în prezența celuilalt, ieșeau scântăi, pentru că la ei totul era real, prea real. Nimic nu putea rezista în jurul lor.  Nici ei.

Era pierdut printre vise, gânduri, emoții și urma să se piardă în moarte. De fapt, viața urma să se piardă în el!

Aș putea vorbi despre cartea asta ore întregi și să nu mai termin niciodată. Doar nu mă pot limita când vorbesc despre o carte eternă, nu? Nu mai e cazul să spun că le recomand tuturor cartea mea preferată, cartea perfectă din biblioteca mea. Nu am de gând să îi dau 5/5 cărți la puterea a doua, cum fac de obicei, nu jignesc perfecțiunea.

fragment din înAltă iubire