Recenzie - „I. R. En.” de Sandra Coroian

Titlu: I. R. En.
Autor: Sandra Coroian
Editură: Quantum Publishers
Disponibilă aici la reducere!
Îi mulțumesc editurii pentru exemplar!

Știți cum se zice, fiecare carte apare în viața noastră la momentul potrivit, atunci când avem cea mai mare nevoie de ea. Eu pot spune din experiență că acest lucru e adevărat. Am început să o citesc într-o perioadă în care simțeam nevoia unei cărți ieșite din comun, care să mă influențeze într-un mod sau altul... dar nu mă așteptam ca asta să mă facă să mă îndoiesc de propria-mi realitate. Și, nu, nu glumesc. Nici nu exagerez. Vă povestesc imediat cum am reacționat la finalul ei.

pe copertă scrie Sandra Coroian, dar toată lumea îi spune Leila

Era în jur de ora 11 PM când am închis cartea și, da, ce am scris pe Goodreads e adevărat. Deci nu sunt nebună! Dar așa se întâmplă când sunt on high emotions. După, ce să fac, decât să mă descarc pe vinovatul care m-a băgat în starea asta - însăși Leila. Am sunat-o și primul lucru pe care i l-am spus a fost: Ești un monstru!!! Ea, bineînțeles, ce să facă în loc să râdă de mine. Măcar cică și-a îndeplinit scopul. Cartea asta m-a băgat într-o confuzie totală asupra realității. 


-Umbra ta e doar o proiecție a energiei tale. Ești tu, dar nedefinită.

Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile.

Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem.

I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

-Jason, ce-mi cer tu e inuman.

-De când suntem noi umani, Les?

-Și dacă nu suntem, atunci de ce ne comportăm ca unii?

Amândoi aveam dreptate. Eram, dar nu eram oameni. Mașinării în care fuseseră instalate softuri și sisteme, dar în care bătea o inimă umană și muncea un creier. Doar niște resturi. Niște rămășițe puse laolaltă, pentru a nu irosi cadavrele unor oameni scoși din funcțiune.

Prima dată, trebuie să stabilim un lucru: cartea asta nu e ca oricare alt SF. Este un SF psihologic în care nu sunt călătorii pe Marte sau animale trimise în spațiu. Știu că aproape toți cei care aud SF intră în carapacea lor pentru că, da, e un gen care nu se bucură de atâta popularitate. Acum, vreau să uitați tot ce credeți că știți despre acest gen și pregătiți-vă să intrați în minunata lume a lui Cehel! Nici eu nu sunt un fan prea mare a acestui gen, recunosc, dar Leila a creat un alt univers, o altă realitate, o altă lume. Nu știu cum naiba i-au venit toate ideile astea în cap, dar... modul în care le-a strâns pe toate în I. R. En. e de-a dreptul fantastic. Unic din toate punctele de vedere.

Acțiunea este alertă, mult mai alertă decât credeam vreodată că e posibil. De la un moment dat, primeam întruna numai șocuri peste șocuri, atât de multe încât începusem să mă obișnuiesc. Eram pe genul: când viața a atât de fucked up, dar accepți că asta e și nu ai ce să faci. Autoarea se joacă cu mintea cititorilor într-un mod... imposibil de descris. Imaginați-vă că Paula Hawkings, Gillian Flynn, George Orwell și Scott Westerfeld ar scrie împreună un roman SF. Nu e deloc genul de carte pe care o savurezi cu o ceașcă de cafea în mână pe o zi ploioasă. Te prinde atât de rău încât eu, în noaptea în care am terminat-o, am visat că trăiesc în PeperMin, unul din locurile descrise în carte. Apropo, recomand din experiență să o citiți când sunteți destul de trezi încât să înțelegeți acțiunea super complicată. Eu am reluat și de trei ori unele pasaje.

-Nu trebuie să te descurajezi pentru că, deși mintea uită, inima nu o poate face. Îți va recăpăta memoria.

-Și de asta mi-e teamă.

Acum două săptămâni, am vorbit la lansarea romanului de la Gaudeamus (am scris despre asta aici). Eu cu Leila ne făceam dinainte probleme că nu știm exact ce să spunem. După un anumit număr de pagini, absolut totul devine un spoiler masiv. Pur și simplu nu poți povesti cartea, nu poți adăuga mai mult decât ce e scris în sinopsis. Mă rog, cumva am reușit noi să ne descurcăm și cartea s-a bucurat de foarte multe vânzări. Apropo, la începutul cărții, se găsesc și două desene ale personajelor principale, dar eu vă sugerez să comandați cartea să le vedeți. Evident, nu doar de desene spun asta :)), dar e un motiv în plus. Leila sparge toate tiparele posibile. Apropo, codul binar de pe fața tipei de copertă reprezintă de fapt prima pagină a romanului tradusă în cod binar.

-Atunci când două persoane se întâlnesc crezi că e doar pură coincidență?

-Nu. Cred că ele, de fapt, se caută prin subconștient și nu realizează că fac lucrul acesta.

După toată nebunia de la Gaudeamus, noi împreună cu Alin, soțul ei, am fost chemați în redacția unui ziar să povestim de carte și de ce am făcut pe acolo. Reporterul, dorind să afle mai multe, ne tot punea întrebări, iar răspunsurile noastre erau relative. Nu poți spune când începe și se termină totul, nu poți spune ce genuri se interferează. Totul e relativ. Totul. Trust me. Citiți cartea și aventurați-vă într-o lume nouă, într-un gen nou. Am spus-o de oricâte ori am ocazia și mă repet: acesta e SF-ul meu preferat.

calificativ: 5/5