Recenzie - Seria „Miasma” de Flavius Ardelean

Titlul seriei: Miasma
Primul volum: Scârba sfântului cu sfoară roșie
Al doilea volum: Miasma
Autor: Flavius Ardelean
Categorie: Literatură română
Comandați de aici primul volum și de aici - al doilea!
Mulțumesc, libris.ro și editura Herg Benet!

Tocmai am realizat că acest autor, Flavius Ardelean, nu este pentru oricine. Mai peste tot am citit ce scriitor fabulos este și cât de bună e seria asta - ei bine, numai eu nu îmi dădeam seama. După o lungă și minunată discuție pe care am avut-o cu mentorul meu (unii poate vă dați seama de cine vorbesc, v-am tot povestit de ea), am realizat că trebuie să îmi dau seama care sunt cărțile care mă depășesc și... se pare că pot să citesc multe, dar nu cărțile lui Flavius Ardelean. Nu încă.

mă simt așa prost că am spus asta

Cărțile astea două m-au făcut să realizez că nu sunt făcută să citesc orice carte. Nu acum. Poate ar trebui să înțeleg că am doar 16 ani, că nu pot percepe fiecare poveste așa cum aș face-o la 22, că... literatura e oarecum împărțită pe anumite categorii de vârstă. Mi s-a spus ca O mie nouă sute optzeci și patru nu este pentru mine, dar e una din cărțile mele preferate. Consider că acele cărți de care se spune că nu ni se potrivesc, ne provoacă mai mult gândirea și ne ajută să ne descoperim limitele în materie de lectură. Ei bine, se pare că în această perioadă a vieții mele una din „limite” o reprezintă cărțile lui Flavius Ardelean. Totuși, parcă aș mai face o încercare cu noul său roman, Noumenoir.

Până una-alta, sinopsisurile:

Prolegomena la Tratat de rezistența materialelor, despre nașterea, viața și moartea sfântului Taush, adică aventurile sale din Gaisterștat până în Mandragora; ce a făcut, ce a zis, ce a văzut și ce a simțit între Lume și ne’Lume, istorisite de scheletul Bartholomeus Pumn-de-Oase și culese de Flavius Ardelean.

„Nebună, genială, întunecată, tulburătoare și profundă, Scârba sfântului cu sfoară roșie te face să te privești pentru o clipă și să nu te mai recunoști întru totul. Dar abia de acolo poți începe să descoperi și să vezi. Cu adevărat să vezi.” (Cristina Nemerovschi)

„Flavius Ardelean nu e scriitor de lucruri frumoase, dar e frumos în necurățenia și neorânduiala lui. Iar cine iubește scriitorii îi iubește tocmai fiindcă aceștia nu fac eforturi să le spună lucruri frumoase când totul în jur se prăbușește, ci știu să scoată bucuria cuvintelor și din bube, mucegaiuri și noroi.” (Michael Haulică)

Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi, și toate nopțile de atunci încolo aveau să fie ceva mai negre, ceva mai grele, ca pături de plumb peste Alrauna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Și tot atunci își frământară și fiicele cetății primele foieli în așternuturi.

Dar arsul?

Arsul nu muri.

Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.

„Un specialist în apocaliptită.“

(Dan C. Mihăilescu, Omul care aduce cartea)

„Flavius Ardelean este un artist al stărilor depresive.“

(Marius Miheț, România literară)

Cred că trebuie să treci de un anumit nivel de inocență pentru a putea fi în stare să înțelegi macabrul lui Flavius Ardelean. Oricum, am și eu o viață socială în spatele blogului, a școlii și a diverselor rezultate obținute și nu sunt chiar un model de urmat, dar cred că priceperea operelor lui Flavius Ardelean necesită un anumit nivel mai ridicat de experiență și de maturitate. Altfel, totul ți se va părea o trecere banală prin Gaisterștat. 

De asemenea, cred că e nevoie și de un nivel ridicat de cultură. Trebuie să ai multe cărți citite în spate, cărți pe diferite domenii, cărți diverse, cărți grele în general. Nu poți pătrunde în universul lui Flavius Ardelean dacă nu îndeplinești anumite condiții.

Da, îmi calc pe orgoliu și spun că seria Miasma este prea grea pentru mine. Asta nu mă oprește din a afirma că e o serie pe care voi, oameni frumoși, dacă îndepliniți acele condiții (wa ce formal a sunat), trebuie să o citiți. Cred că e o serie de maturizare, e un fel de must, din punctul meu de vedere.

Nu am de gând să îi ofer niciun calificativ, dar, vă rog, să o faceți voi în locul meu. Sunt curioasă de părerile voastre, dacă ați citit cărțile. Dacă nu, după ce o faceți, aștept și opiniile voastre.