Noile colecții de la Editura Herg Benet intră pe scenă din 2017

După ce vreme de șase ani Editura Herg Benet și-a propus și a reușit să ofere cititorilor de la noi din țară o seamă de autori români cu voci tinere, puternice și cu povești greu de uitat, iată că a sosit momentul de a face un nou pas important și de a completa rafturile cu proaspete și chiar fierbinți titluri străine traduse în limba română.

Astfel, în prima jumătate a anului 2017, Herg Benet va publica primele volume din cadrul noilor colecții Passport (dedicată literaturii contemporane), Cărțile Arven: TeenFiction (literatură fantasy și SF pentru tinerii cititori) și Cărțile Arven: Speculativ (o colecție a unora dintre cele mai noi și mai în vogă titluri din domeniul ficțiunii SF & F).

Lucrurile nu se vor opri aici, pentru că în vara și în toamna aceluiași an noi și noi titluri fie vor completa colecțiile, fie vor da startul unor noi direcții editoriale, aflate deocamdată în creuzetul magic al cămării Herg Benet.


La sfârșit de aprilie 2017, va apărea primul volum al seriei "Monsters of Verity" de Victoria Schwab: "This Savage Song" (traducere de Flavius Ardelean), #1 New York Times Besteller încă din prima săptămână de la lansare, carte a căror drepturi de ecranizare au fost deja cumpărate de către Sony Entertainment. În acest urban fantasy întunecat, o tânără și un tânăr trebuie să aleagă între a deveni eroi sau tirani, prieteni sau dușmani. Kate Harker și August Flynn moștenesc un oraș divizat, dar și un loc care a dat naștere monștrilor. În timp ce Kate vrea să devină la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care guvernează nordul orașului infestat de creaturi, August vrea,la rândul lui, să continue muncapropriului tatăl și să joace un rol mai important în protejarea celor inocenți. Când Kate află că August este chiar unul dintre monștri, cel care smulge sufletele oamenilor cu vioara sa magică, amândoi sunt obligați să-și salveze viețile. Împreună.

Tot în colecția Cărțile Arven: TeenFiction, Herg Benet va publica romanul "Anomalies" de Sadie Turner și Colette Freedman (traducere de Laura Nureldin), o distopie despre care actorul Russell Brand spune că "va fi atât de faimoasă, încât curând vom fi nevoiți cu toții să învățăm a pronunța corect cuvântul anomalii’". Romanul vorbește despre o societate în care nu mai există boli, nici războaie și unde toți oamenii fac parte din marea familie a Guvernului Global. Dar când Keeva Tee - o adolescentă ce tocmai se pregătește să-și înceapă viața atent planificată alături de partenerul ei de viață - află că este o "anomalie", începe să pună la îndoială tot ce știa, aflând astfel pe propria piele că nonconformismul e pedepsit, disidența nu este o opțiune, iar insurgența e zdrobită.

Primul volum din noua colecție Passport este "The Good Girl" de Mary Kubica (traducere de Cristina Nemerovschi), un thriller psihologic electrizant despre decepții și obsesii, pe care Publishers Weekly îl numește un "debut puternic" și îl recomandă tuturor fanilor cărții-fenomen "Fata dispărută". Când Mia Dennett întâlnește într-un bar un străin misterios, Colin Thatcher, ea crede că nu poate fi nimic mai mult decât o aventură de o noapte. Dar să meargă cu el acasă se dovedește a fi cea mai mare greșeală a vieții. "Acest debut excelent este o lectură compulsivă și recomandată celor care iubesc misterul, suspansul și puzzle-urile psihologice." (Library Journal Review).

Tot în colecția Passport și tot în traducerea scriitoarei Cristina Nemerovschi,în luna mai 2017 va ieși din tipar romanul "My Heart and Other Black Holes" de Jasmine Warga, povestea unei adolescente obsedate de plănuirea propriei sinucideri. Cu o mamă care o detestă, colegi care o bârfesc și un tată violent, Aysel crede că e pregătită pentru moarte, însă nu e sigură că are curajul să și facă pasul până la capăt. Dar când dă peste site-ul Suicide Partners și îl cunoaște pe FrozenRobot, aka Roman, care își caută un partener pentru sinucidere, crede că a găsit soluția. Cu cât se apropie mai mult ziua stabilită a morții, cu atât Aysel simte că nu mai vrea să-și pună planul în aplicare și știe că trebuie să îl convingă și pe Roman să caute potențialul lor împreună. Însă Roman nu pare atât de simplu de convins. "Warga se adresează cu onestitate și grație temelor depresiei și sinuciderii la adolescenți." (Publishers Weekly)

Colecția Passport va continua imediat în vară cu thrillerul "Here and Gone" de Heylen Beck (traducere de Flavius Ardelean), carte care încă dinaintea apariției l-a entuziasmat pe binecunoscutul scriitor Lee Child:"Un thriller fantastic - nu se poate mai bun de atât!". Romanul spune povestea Audrei, care fuge împreună cu cei doi copii ai săide obsesiile și pericolul pe care îl reprezintă soțulabuziv. Când e oprită de poliție în Arizona și se găsește ca din întâmplare marijuana asupra ei, își dă seama că ceva nu este în ordine. Cât timp rămâne în arest, copiii dispar, iar poliția pretinde că Audra era singură în mașină când a fost oprită. În tot acest timp, în partea cealaltă a țării, un bărbat vede cazul la știri și recunoaște în acele evenimente ceva foarte familiar... O carte plină de suspans despre lupta disperată a unei mame.

În sfârșit, primăvara nu ar fi completă fără porția de imaginație pe care noua colecție Cărțile Arven: Speculativo propune tuturor cititorilor, indiferent de vârstă. Când nouă constructori de hipertuneluri sunt angajați să croiască o cale spre o planetă îndepărtată, călătoria lor îi poartă într-o aventură printre lumi extraterestre, programe inteligente, virusuri periculoase, pirați, refugiați și pacifiști, navete părăsite și târguri pline de viață. Dar, ca întotdeauna, fiecare destinație își lasă adânc urmele în sufletul oricărui călător, iar drumul lung prin spațiul interstelar cuprins de războaie și alianțe fragile amenință nu doar echilibrul echipajului, ci și pe cel al întregii galaxii. "The Long Way to a Small Angry Planet" de Becky Chambers (traducere Alexandru Voicescu) este considerat unul dintre cele mai bune debuturi din ultimii ani și a fost nominalizat, printre altele, la premiile Arthur C. Clarke și British Fantasy Awards. "Un tour de force profund și uman" (The Guardian) ce vă va ajuta "săvă redobândiți încrederea în science fiction și în umanitate" (tor.com).

Postări populare de pe acest blog

Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Poezia - cea mai profundă formă de exprimare a iubirii - „Departe de mine. Departe de tine” de Flavius Simion (prerecenzie)

Recenzie - „Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu