Recenzie - ,,Amalia" de Liza Karan

Titlu: Amalia
Autor: Liza Karan
Comandaţi de aici e-book sau de aici cartea tipărită.
Funny story. Cu o zi înainte de ziua mea, stăteam şi mă gândeam la toate lucrurile pe care le-am realizat până la şaişpe ani (nu le înşir aici, e irelevant) şi evident că una dintre reuşite e blogul. În momentul următor, scriitoarea mi-a dat mesaj pe Facebook, întrebându-mă dacă aş vrea ca eu sa fac o recenzie a cărţii ei. Nici nu citisem tot mesajul şi am acceptat. A fost un prim cadou de ziua mea de care m-am bucurat foarte mult! Mai ales, nu mi-a venit să cred că există o carte cu numele meu. :) În ultima vreme, mă regăsesc în multe cărți, e mișto. Din cauza proiectelor în care sunt implicată (veţi afla totul în scurt timp, sper eu), am ajuns să savurez cartea pe deplin după vreo lună.

Și, deși era convins că exista un Dumnezeu, Zain trăia după propriile reguli.

Amalia este o adolescentă care se îndrăgosteşte nebuneşte de Zain, un bărbat mai în vârstă, de cultură şi religie diferite de ale ei. Şi, când dragostea lor reuşeşte să se ridice mai presus de convingerile fiecăruia, un secret bine păstrat iese la iveală şi este pe punctul de a o ruina. Amalia este o poveste emoţionantă de iubire, credinţa şi curaj, care ne spune că visele în care credem cu tărie se împlinesc.

Nici ploaia nu mă întrista când zâmbetul lui Zain îmi revenea în minte. Avea un zâmbet atât de molipsitor, că uneori mă trezeam zâmbind ca proasta. Mă îndrăgostisem.

Încep cu începutul. Zain era într-o mașină de-aia bengoasă și brusc oprește fix lângă Amalia. Tipa a muțit, s-a emoționat. El s-a prezentat și i-a cerut numărul de telefon. Sărăcuța de Amy, nu a fost în stare să-și spună numele, dar i-a da numărul. Asta mi se pare o scenă desprinsă din filme. Îmi pare rău, dar dacă mie mi-ar cere un tip necunoscut numărul, l-aș plesni peste față. Nici crush-ul meu nu îmi are numărul, for God's sake! Să zicem că sunt fete mult mai norocoase decât mine. Ok, trecem peste. Ajungem la momentul în care ea primește mult așteptatul apel și se aranjează o întâlnire. La masă, minunatul Zain îi dă o veste: are 35 de ani, iar ea 18! Nu-i nimic, nicio problemă, doar mergem pe principiul că nici 17 ani diferență nu contează. Fata se distrează, ajunge acasă târziu și i-l și prezintă mamei care e de acord cu relația dintre ei și, atâta timp cât fata ei vrea, ea nu are nimic de obiectat. Ok, să presupunem că toate astea s-au întâmplat, iar povestea dintre Zain și Amy continuă.  Ați înțeles, oamenilor? Treaba e normală, voi continua restul recenziei pe ideea asta. Mergem pe premisa că până la urmă e doar o carte. *îmi pare rău că poate am fost cam dură, this is my job, people*
Mai am doar un aspect negativ și trec la cele pozitive. Sunt rea, știu. Clișeele. Tot ce voi spune e că, până la sfârșit, Zain și Amy s-au certat și s-au împăcat de cel puțin cinci ori. Dragoste cu năbădăi. Știți foarte bine că eu mereu spun când apar și când nu. Pe de o parte, le condamn, dar, pe alta, nu. Am promis că voi face o postare separată și nu am mai apucat. Data viitoare sigur! Revenind la cartea asta. În ea, nu cred ca erau necesare. Scriitoarea e destul de talentată încât să le evite. 

Când eram singură, mă gândeam ce o face el când nu este cu mine, iar când eram împreună mă gândeam oare ce gândește despre mine atunci când mă privește.

Gata, gata. am terminat cu negativismul. Trecem la aspectele pozitive. Mie mi-au trecut multe cărți prin mână și pe toate le-am analizat. Pot să îmi dau seama, de obicei, dacă un autor e debutant sau nu. Liza Karan este debutantă, I can see that, dar are talent. Mult. Din belșug. Scrie frumos, scrie bine, scrie îngrijit. De aceea vreau să citesc toate cărțile pe care le va scrie. Vreau ca ea să își exploateze talentul la maxim pentru că, prin muncă, poate! Și încă foarte bine.

-Ești bine, Amy? (...)
-Sunt la fel cum ai avut tu grijă să mă lași. 

Că tot veni vorba de scriitoare, trebuie să spun ca are un umor genial. Inteligent. A presărat prin carte o grămadă de glume, faze amuzante, chiar și replici ironice și sarcastice. Cartea asta m-a făcut să râd, să respir (uneori - ușurată, alteori - nu). Reușește cumva să te transpună în poveste, uneori să fii tu în pielea personajelor.

Un sărut părea că mi-a descătușat vorbirea și întrebările de tot felul au început să curgă.

Recunosc, rar sunt și pasaje relativ monotone, dar atât. În rest, povestea curge normal și te unge pe suflet. Nu e o carte care să îți răstălmăcească sentimentele, care să te facă să te termine psihic sau așa. Nu. E o lectură plăcută, ușoară, e ca o pauză. O binemeritată gură de aer. De iubire (împlinită sau neîmplinită? Citiți și veți afla!). Dar, până la urmă, cu toții vom afla unde va ajunge relația dintre Zain și Amalia în următorul volum. Da, Amalia va avea o continuare! Mă bucur să știu asta pentru că, în ciuda aspectelor negative, mi-a plăcut și sunt tare curioasă să vad ce se va întâmpla cu... :) Nu, nu spun. Citiți, oameni frumoși!

Știa ca el era ființa pentru care mă luptam cu mine însămi ca să nu o pierd.

Yep, recenzia a ajuns la final. Le recomand tuturor această carte - e perfectă pentru inițiați și o pauză pentru cititorii înrăiți. 

Mai bine uită de mine! Voi încerca să fac același lucru și, dacă am să reușesc, atunci să știi că te-am iertat.

3/5 cărți la puterea a doua
Până data viitoare, citiți, oameni frumoși!

Postări populare