Recenzie - ,,Instinct” de Ioana Duda
Titlu: Intinct
Comandați-o de aici.
Pssst, cititorule! Tu, da, tu! ↓
Pe libris.ro, până la sfărșitul lunii august, toate cărțile editurii Herg Benet, sunt la reducere!
În sfârșit! Am pus mâna pe cartea Ioanei. Încă de când ne-am cunoscut (puteți citi aici despre întâlnirea cu ea și Lavinia Călina), am simțit pasiunea pe care o nutrește nu doar față de scris, ci față de viață, de nebunie, de țigări. Hai să vedem ce impresie am avut față de Instinct după ce am închis cartea:
Ugh. Gol? Gol. De ce? În carte e viața Ioanei. Toată pasiunea aia de care v-am spus deja se află în cartea asta. Eu am simțit că i-am ținut sufletul în brațe. Încă mă gândesc cum aș putea scrie o recenzie despre cartea asta. Eu judec plot-ul, personaje, evoluție, chestii de-astea. Dar nu viața autorilor. Nu. Așa că, spuneți-mi, cine sunt eu să spun dacă e bun sufletul Ioanei sau nu? Să spun dacă e o carte bună sau nu? Super situație. Oricum, jurnalistul cultural din mine îmi spune să continui so here I am.
Îmi plac pozele alb negru pentru că nu există culori care să îți distragă atenția. Ești concentrat doar pe esență.
Îmi place tot ceea ce nu pare, ci este.
Pentru că doar aia e adevărat. Restul - efemer, plictisitor și ne-esențial.
Băi, scriitoarea asta ni se dăruiește. E ca și cum ne-a pus esența vieții ei pe tavă. Îmi place să descopăr ce e adevărat dintr-o carte și aici ce pot să zic? Am văzut cum e Ioana. E minunat că toate cărțile își găsesc locul în viața ta exact când le e rândul. Când am fost la lansarea Cristinei Nemerovschi de la Timișoara (voi vorbi despre asta într-o postare separată), Ioana era invitat special. I-am spus că mi-ar fi plăcut să am atunci cartea cu mine să mi-o semneze. Ea nu a stat pe gânduri și mi-a spus că ne vom revedea. Curând. Toate vin la momentul potrivit. Mă bucur că am citit cartea după lansare pentru că, la un moment dat, mi se făcuse dor de draga mea Ioana. Și am început să o citesc. La final, mi-a fost și mai dor. Vă spun un secret: în timp ce citeam, o simțeam lângă mine cum îmi șoptește toate acele cuvinte.
Nu te vreau băiat cuminte, beibi. Nu. Sub nicio formă. Cu tatuaj te vreau. Și rebel. Și nebun.
(...)
Iar în cazul ăsta trebuie să mă asigur că au vin bun, mai ales la non stop. În miez de noapte. Când dracii fac horă în jurul meu. Și trebuie să amorțesc ca să nu mai aud. Îmi asum mahmureala de a doua zi. Și durerea de cap. Asta pentru că știu remediile. De tine și de mahmureală, beibi. Am eu niște cure. De dezintoxicare sufletească, mai ales. History repeating.
(...)
Eu te ucid în mine, beibi, dacă mi-ai tras-o în inimă. Și mort rămâi.
(...)
Ce rahat? Nu șah. Șah-mat. Dacă știi mișcarea, dă-mi-o. Câștigă. E loterie. Ai curaj au ba. Nu ai curaj, servus, beibi.
Vreau să vorbesc puțin de structură. Nici nu știu cum și ce să spun. Nu sunt povestiri. Nu sunt capitole. Sunt, să zicem, mai multe situații din peste care Ioana a dat de-a lungul vieții și și-a exprimat prin cel mai sincer și răsunător mod părerea despre ele cum ar fi feminismul, sexul, viciile, iubirea, oamenii. Da, frate, oamenii. Viața. Ioana e pasiune, nebunie. Ioana e viață. Ok, am deviat, voi reveni. Cartea e inclusă în colecția Blog`n`roll a editurii Herg Benet. Da, aș putea spune că fiecare parte a cărții e o postare dintr-un blog, dar mi se pare prea superficial. Când găsiți voi o denumire să mă anunțați.
Am spus că Ioana e viață. Ați putea spune că în toți oamenii e viață sau, mă rog, alte asemenea. Dar nu. Nu ai cum să afirmi asta dacă ți-e frică să fii judecat. Sau ți-e frică în general. Ea îți exprimă opinia în legătură cu orice subiect. Hai să luăm sexul. Cei mai mulți se încă cred că ăsta e un subiect tabu (încuiaților). De ce vă e frică să pronunțați cuvântul orgasm? Ioana ne explică pe larg părerea ei despre acești încuiați și despre sex în general. Mai iau un exemplu, unul abordabil, zic eu, pentru toată lumea: încrederea în sine. Ea ne spune să fim noi, să ne trăim viața și să nu ne pese de vorbele altora. Da, frate. Mai sunt încuiați cărora le e frică să spună, spre exemplu, că președintele I nu e bun de nimic și că omul P ar fi fost mai bun.
Lăsând gluma la o parte, vă spun cu mâna pe inimă că iubirea nu doare. Nici nu-i complicată. Dacă e așa, e boală. Otravă. Ucide sufletul. Și atunci nu-i iubire. Orgoliul doare. Gelozia la fel. Nevoie de posesie, de a-l avea pe celălalt. Furia, încrâncenarea, zbuciumul. Sunt rele. Dau cearcăne, riduri și fețe schimonosite. Iubirea te înalță. Te face mai frumos decât te știai. Te luminează. Iubirea-i liniștită. Când o simți, nu ai nevoie să fii un erou, să te zbați, să te frămânți, să te întrebi, să te îndoiești. Nu te pune la pământ. Îți îndreaptă spatele. Și apoi își pune papucii de casă, își dă jos chiloții și sare în pijamale. Și mai și sforăie, iubirea.
Cred că am reușit să vă conving să comandați cartea. Oameni frumoși, citiți Instinct și nu veți regreta. Da, da, ca de obicei, puteți arunca cu roșii stricate în mine dacă nu v-a plăcut, deși puteți să le țineți la stricat în continuare că nu se va întâmpla.
Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.
.
 |
| 5/5 cărți la puterea a doua
Până data viitoare, citiți, oameni frumoși!
 |
