Recenzie - ,,Anotimpul iubirii” de Rodica Mijaiche

Titlu: Anotimpul iubirii
Autor: Rodica Mijaiche
Disponibilă aici.

EVANdersar Photography

Sunt mândră că Reșița nu a murit din punct de vedere cultural. În ziua în care scriitoarea m-a sunat să îmi înmâneze cartea, am sărit în sus de bucurie. Anul trecut am fost la o prezentare a cărții unde am avut rolul de moderator și astfel am cunoscut-o pe doamna Rodica Mijaiche. Citindu-i primele două capitole, mă gândeam că această carte ar avea potențial; ceea ce a urmat când am citit cartea m-a lăsat cu gura căscată. 

Fără să mai arunce o singură privire spre el, a ieșit din cameră închizând ușa în urma ei, luând toată căldura și viața odată cu ea. Adrian se simți de parcă îi fusese refuzată raza de lumină, ca ultimă dorință pentru un condamnat la întunericul etern.

Aceasta este una din acele cărți pe care vrei să le termini pentru că sunt minunate, dar nu vrei ca poveștile să se încheie. Este genul de carte ce îți dă peste cap sentimentele, ce ajunge la inima cititorului. Nu mă așteptam ca Anotimpul iubirii să aibă un asemenea efect asupra mea. Fizic, am terminat cartea; psihic, nu. Efectiv, sunt încă prinsă în poveste.

-Eu știu ce este bine pentru mine, iar tu ești exact ce-mi trebuie.

Suspinul lui de plăcere m-a cutremurat până în adâncuri.

Este vorba despre Anamaria, o tânără ce locuiește împreună cu cel mai bun prieten al ei, Mihai, ce este homosexual și dezamăgirea familiei lui. În urmă cu o lună, acesta a decedat, moartea lui lăsând-o pe Anamaria cu inima frântă. Peste ceva timp, găsește o scrisoare de la el prin care o anunță că va veni la ea fratele lui, Adrian, și se așteaptă ca ea să îi vindece rănile sufletești. După o lună, acesta apare la ușa ei și de aici începe adevărata acțiune.

Adrian nu putea să își creadă ochilor ce frumoasă era și doar îi zâmbise. Nici nu voia să se gândească cum era ea când se oferea cu totul. Și era mai bine să nici nu se gândească, pentru că el nu putea să ofere decât suferință. I se amintise asta de prea multe ori de-a lungul vieții, încât ajunsese și el să creadă acest lucru.

Ador cum autoarea a reușit să contureze așa frumos personajele și să țină strânsă legătura dintre ele. Deși acțiunea este relativ simplă la început, pe parcurs lucrurile se complică atât de rău încât nu crezi că mai există căi de rezolvare.Chiar dacă are doar 127 de pagini, cartea este complexă, profundă și urmărește gradarea emoțiile personajelor pe termen lung.

Mi-a capturat gura în cel mai senzual sărut pe care l-am primit vreodată. Parcă toată durerea și tristețea din noi era înăbușită în acel sărut. Dar mai era ceva, era nevoia de a ne dărui unul celuilalt, puterea de a trăi, de a simți.

Ce pot să mai zic, am doar cuvinte de laudă la adresa cărții. Tehnica de scriere este incredibilă. Povestea te ține într-un suspans continuu și te face să o devorezi efectiv. Asupra mea a avut efectul de a nu o mai lăsa din mână, sper că și la voi la fel. Următorul volum se va numi Anotimpul regăsirii, iar următoarea carte semnată de Rodica Mijaiche - Secrete.

Trailer-ul cărții:

CALIFICATIV:

5/5 cărți la puterea a doua

Lectură plăcută!