Recenzie - „... Să ucizi o pasăre cîntătoare” de Harper Lee
Autor: Harper Lee
Categorie: Literatură universală
Cartea este disponibilă aici la reducere!
Le mulțumesc celor de la Libris pentru exemplar!
P.S.: Abia aștept ca toți să îmi sară în cap că fac recenzie negativă unei cărți ultra-bine cotate. *o mie de inimioare* Și eu vă iubesc.
 |
| foto: Andi Abrudan - booktuber |
Da, după cum am spus, va urma o recenzie negativă. Aștept cu nerăbdare comentariile negative. ^_^ Probabil va fi mai scurtă decât de obicei, dar măcar ating esența. Eu, de obicei, pun poză cu ce am scris pe Goodreads, citate, chestii mișto. Acum nu am nici nervi, iar cartea asta nu merită. Din punctul meu de vedere, bineînțeles. E... de niciun fel. Ugh, calm down, Amalia. Ok, hai că le iau pe rând.
Scout Finch este martoră la întâmplările dramatice declanșate într-un orășel sudist atunci când un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă. Tatăl naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apărării, trebuie să țină piept unor prejudecăți până atunci latente și, din acest moment, Scout și fratele ei, Jem, sunt atrași într-o succesiune rapidă de evenimente care le depășesc înțelegerea. Pe timpul procesului, orășelul decade treptat în grotesc și violentă, însă există oameni care nu se lasă contaminați de setea generală de răzbunare, iar Atticus Finch rămâne reperul moral care îi oferă lui Scout, și totodată cititorilor, un punct de vedere empatic și echilibrat.
Asta e prezentarea cărții, cred că v-ați prins. De acum vin cuvintele mele. Încep cu personajele. Nu mi-a plăcut niciunul. Imaginați-vă să parcurgeți o lectură în cadrul căreia nu agreați personajele. Pentru mine asta înseamnă iadul cititoricesc. Nu am văzut nicio caracteristică dominantă, parcă Scout și Jem erau aceeași persoană (exagerez, dar chiar erau cam identici). Singurul cu care pot spune oaaarecum că m-am înțeles a fost Atticus. Oarecum.
Acum, vreau să mă lămurească și pe mine ce e așa special la cartea asta, vă rog. Care e mesajul ăla super deep, minunat și extravagant ce face cartea asta atât de diferită de restul? Serios, spuneți-mi și mie care e ideea. Pe lângă plictiseala neîntreruptă.
Până acum, voiam să scriu că pooaaate e vina mea că nu am înțeles cartea, că nu e timpul ei. Ok. Dar chiar am reluat începutul, l-am analizat și toate alea și am găsit cauza: stilul autoarea este pur și simplu mult prea... ridicat în slăvi. În opinia mea, cel puțin. Știu, nu mulți vor fi de acord cu mine și sunt 100% conștientă de asta, dar eu nu am văzut nicio sclipire în cartea asta.
Știu că am fost cam dură în recenzia asta, dar trebuie să specific un lucru: nu spun să nu citiți cartea, din contră. Este bine să citiți cărți proaste pentru că apreciați muuult mai mult cărțile care chiar merită. Acum citesc Ultimul avanpost și Arena 13, iar acum îmi dau seama că asta într-adevăr este literatură de calitate.
De asemenea, mi-ați face și mie un bine dacă ați citi-o. Poate voi chiar vedeți ce e așa sublim la cartea asta și îmi explicați. Doamne, cum are aproape 4 stele jumate pe Goodreads... Dacă era după mine, nici o stea nu îi dădeam, jur. *rolling eyes* Deci dacă nu citeam în paralel și Arena 13 sunt destul de sigură că intram în reading slump. Și The DUFF m-a băgat în reading slump și am zis că mor de nervi (click aici pentru recenzia, bineînțeles, negativă).
 |
| calificativ: 1/5, normal |
