Surprizele începutului lunii martie ale editurii Herg Benet

Așa cum ne-a obișnuit editura Herg Benet, surprizele se țin lanț. Recent, ni s-a dezvăluit coperta unuia din romanele ce vor apărea în colecția Herg Benet Passport, și anume Fata cea bună de Mary Kubica. De asemenea, urmează două lansări și apariția primei cărți din 2017 - Război civil de Ștefan Bolea.


Am tot urmărit-o în ultimele câteva zile. Știu de unde își face cumpărăturile, cunosc spălătoria ei preferată, am aflat unde lucrează. Nu i-am vorbit până acum. N-aș putea să-i recunosc timbrul vocii. Încă nu știu ce culoare au ochii ei sau cum arată când este îngrozită. Dar urmează să aflu.

Într-o seară, Mia Dennett intră într-un bar unde ar trebui să se întâlnească cu iubitul ei, cu care are o relație complicată. Când acesta nu apare, Mia pleacă alături de un străin enigmatic. La prima vedere, Colin Thatcher pare o alegere perfectă pentru o aventură de o noapte. Dar să ajungă acasă la Colin se va dovedi cea mai cumplită greșeală pe care Mia a făcut-o vreodată. Când Mia dispare, mama ei, Eve, și detectivul Gabe Hoffman nu se vor da în lături de la nimic pentru a o găsi și a o aduce acasă. Dar niciunul dintre cei doi nu ar fi putut să prevadă complicațiile emoționale care într-un final le vor distruge lumea în care au trăit până atunci. Cu stilul unui thriller captivant și tensionat, “Fata cea bună” este un puternic roman de debut care îți arată că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare la prima vedere.

Un debut ca un roller coaster întortocheat. Fanii romanului Fata dispărută vor adora la fel de mult și această poveste! - Lisa Gardner

Debutul spectaculos al lui Kubica va încuraja comparațiile cu Fata dispărută. - Publishers Weekly

Acest debut excelent se citește pe nerăsuflate și este de recomandat fără rezerve! - Library Journal

Thrillerul cu care debutează Kubica îi va face pe cititori să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat până la ultimele pagini. - Booklist


Editura Herg Benet și Cărturești vă invită vineri, 10 martie, la lansarea romanului „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, a paisprezecea carte semnată de Cristina Nemerovschi. Evenimentul va avea loc de la ora 19, la ceainăria librăriei Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona, nr. 13).

Alături de autoare, despre roman vor vorbi scriitoarele Camelia Cavadia și Alina Pavelescu.

În ziua în care se internează în sanatoriu pentru a-și depăși tulburările de anxietate și pentru a se împăca odată pentru totdeauna cu o traumă din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap că se va îndrăgosti fulgerător de un tânăr misterios și fascinant, dar cu care nu poate fi împreună. În timp ce vara se apropie de sfârșit, în decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsă într-un vârtej sofisticat și îndrăzneț, care va deveni și mai tulburător odată cu evenimentul tragic care le schimbă tuturor viețile. O scriitoare depresivă cu tendințe de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescentă bipolară, un puști rebel și… Ana, care nu-și dorește decât să se regăsească. Împreună sunt Învingătorii.


Sâmbătă, 4 martie, Editura Herg Benet și Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită la lansarea romanului „Moștenirea babei Stoltz” de Alina Pavelescu. Evenimentul va avea loc de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38. 

Alături de autoare, vor vorbi despre carte Ana Barton și Cristian Pătrășconiu, iar moderator va fi Alexandru Voicescu. 

Romanul „Moștenirea babei Stoltz – psihanaliza unei secretare de primărie” a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 7, și este debutul scriitoarei Alina Pavelescu. 

În mijlocul Bărăganului, viața are propriile reguli, căpătate de întreaga suflare a satului prin ani și ani de obiceiuri, mai mult sau mai puțin potrivite unui trai liniștit, așezat pe făgașul istoriei și al credinței. Însă când secretara primăriei se îndrăgostește, lucrurile nu pot rămâne la fel, desigur. Pornită pe un drum al schimbării, ea întâlnește pe bătrâna Stoltz, deținătoarea unui număr impresionant de acareturi ancestrale, ca orice babă la casa ei, dar și de miraculoase soluții pentru o întrebare fundamentală: ce rost poartă sufletul omului?


Întunericul (noaptea și nebunia), abisul (mormântul) și focul (sângele) se întrepătrund, cele trei constituind treptat o adâncire în infern, trei bolgii care se continuă la nesfârșit. Poetul și, odată cu el, cititorul, este obligat să le parcurgă pe toate trei. Din infernul lui Bolea nu există scăpare… - Cristina Nemerovschi

Tocmai excesul de recuzită transformă poemele din volum într-o parodie a reportajului mizerabilist cultivat de poeții promoției 2000, lăsând în cele din urmă sentimentul mistificării, al farsei enorme, în timp ce poetul pare a da în permanență cu tifla unui cititor tot mai derutat, care nu mai știe dacă autorul glumește sau vorbește serios, dacă are de-a face cu un nihilist autentic sau cu un parodist care demontează mecanismele liricii autenticiste, și-i caricaturizează cu vervă locurile comune. - Octavian Soviany

Război civil îmi amintește de black metal și de nordul fioros și înghețat. - iQ 666

Postări populare de pe acest blog

Romanul universal al iubirii - „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Poezia - cea mai profundă formă de exprimare a iubirii - „Departe de mine. Departe de tine” de Flavius Simion (prerecenzie)

Recenzie - „Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu