Recenzie - ,,O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell

Titlu: O mie nouă sute optzeci și patru
Autor: George Orwell
Categoria: Literatură universală
Disponibilă: Libris
Calificativ:

Pentru început, să facem un exercițiu de imaginație. Gândiți-vă că trăiți într-o lume în care gânditul este o crimă, fiecare mișcare, vorbă sau bătaie a inimii e interceptată și analizată, relațiile de orice fel sunt extirpate; să nu mai vorbesc de hrana și imbrăcămintea care nu erau niciodată destule. Pe scurt, un comunism românesc dus la extrem în care:

RĂZBOIUL ESTE PACE.

LIBERTATEA ESTE SCLAVIE.

IGNORANȚA ESTE PUTERE.

Dacă ieși în vreun fel din sfera normalității, ești persecutat până când te adaptezi sau până ești anihilat, iar anihilarea este întruchiparea morții. Cine dă comenzie, cine analizează fiecare situație? Partidul. Oriunde ești, FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE. Dictatorul suprem ajunge să te convingă că nu el este inamicul, ci tu ești propriul tău dușman.

Trecutul, prezentul și viitorul nu există – toate sunt doar în mintea ta. Partidul nu face altceva decât să le modifice astfel încât totul e în favoarea lui. Puterea nu mai este un lucru imposibil pentru ei datorită procesului de dublugândit. Astfel, oamenii nu sunt în stare să realizeze ce se întâmplă cu adevărat. Toate informațiile venite de la Partid sunt considerate adevărul absolut.

Ce știm noi despre orișice, pe altă cale decât cu ajutorul minții noastre? Totul se petrece, de fapt, în mintea noastră. Ceea ce se petrece în toate mințile în același timp – acela este adevărul.

Totuși, dintre toți roboțeii controlați de tele-ecran (,,lupa” prin care Fratele cel Mare îi observă pe toți) se mai trezeau la realitate câțiva oameni conștienți printre care Winston Smith. Acesta ura Partidul până în măduva oaselor. Prima lui încercare de schimbare a regimului a fost păstrarea unui jurnal. Așezat într-un unghi în care credea că tele-ecranul nu îl poate observa, își scria toate gândurile pe care le avea.

Este deja o fantomă singuratică, rostind un adevăr pe care nimei nu-l va auzi vreodată. Dar, atâta timp cât îl rostește, pentru el este un mod vag de a nu rupe continuitatea. Nu făcându-te auzit, ci păstrându-ți judecata sănătoasă poți duce mai departe moștenirea speței umane.

Acum, că s-a recunoscut pe el însuși drept un om mort, este foarte important să rămână în viață cât mai mult timp cu putință.

La un moment dat, sufletul lui a ieșit la iveală și... s-a îndrăgostit de o fată care avea aceeași gândire ce și el. Este însă iubirea un sentiment acceptat de Partid? Sub nicio formă. Nimeni nu trebuie să își canalizeze energia pe altceva decât pe iubirea față de Fratele cel Mare și ura față de dușmani.

Și înspăimântător nu este faptul că poți fi omorât dacă îndrăznești să gândeșt altfel, ci că s-ar putea să nu ai dreptate. Pentru că, la urma urmei, de unde știm noi că doi cu doi fac patru? Sau că forța gravitației chiar acționează? Sau că trecutul nu poate fi schimbat? Dacă și trecutul și lumea exterioară există numai în minteși dacă mintea este controlabilă, atunci cum rămâne?

 Lumea era împărțită în trei mari superputeri: Oceania, Eurasia și Estasia. Limba vorbită era Nouvorba, singurul vocabular care scade în fiecare an. Scopul ei este de a reduce numărul cuvintelor pentru o supunere de nivel cât mai înalt; vorbele Partidului nu vor mai lăsa loc de interpretări, iar poporul va lua ca atare totul.

De ceva vreme, circulau zvonuri cum că Emmanuel Goldstein, dușmanul de temut al Partidului, a înființat Frăția – un grup de oameni ce sunt împotriva regimului actual - și că a scris Cartea – ce conține adevărul adevărat despre Partid și Fratele cel Mare. Unii prind speranță și cred cu tărie că cineva luptă pentru a-i salva.

Trăiesc de la o zi la alta și de la o săptămână la alta, târându-se printr-un prezent fără viitor, dintr-un instinct mai puternic decât voința lor, așa cum întotdeauna plămânii îți mai trag o gură de aer, dacă mai există măcar o gură de aer de respirat în jurul tău.

Inițial, am dorit să citesc această carte din ambițiepentru a-mi demonstra că sunt destul de matură ca la aproape 16 ani să pătrund în universul lui Orwell. Acum, sunt mândră că am făcu această alegere. De la bun început m-am îndrăgostit de carte nu doar pentru povestea ei, ci pentru că dă glas unor idei și pune în ecuație câteva probleme pe care nu mulți le conștientizează. Încă sunt prinsă în lumea stăpânită de Fratele cel Mare, iar când scriu această recenzie parcă îmi arăt și eu revolta la fel ca Winston Smith.

Dar, dacă scopul nu este să rămâi în viață, ci ca să rămâi om, ce mai contează în ultimă instanță? Nu-ți pot schimba sentimentele; nici chiar tu nu poți să ți le schimbi, presupunând că ai vrea așa ceva. Pot să-ți spună de-a fir-a-păr tot ce-ai făcut, tot ce-ai spus, tot ce-ai gândit, dar adâncul sufletului, care se ghidează după legi străine chiar și ție însuți, rămâne impenetrabil, nu-i așa?

Prin urmare, recomand această carte tuturor iubitorilor de lectură și... sunt curioasă dacă filmul de va ridica la așteptările mele.

Pe data viitoare! :)